Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:02 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum celebrăm iubirea, în Constanţa, de Valentine’s Day?

ro

04 Feb, 2015 00:00 5105 Marime text
Februarie, de mulţi ani deja, a fost declarată oficial şi în România luna îndrăgostiţilor, totul datorită unei zile. Fie că preferi să o sărbătoreşti cu restul lumii, pe 14 februarie, fie de sărbătoarea autohtonă, respectiv de Dragobete, pe 24 februarie, cert e că iubirea pluteşte în aer în această perioadă.
 
 „Valentine’s Day“ (denumire preluată de la americani), „Ziua îndrăgostiţilor“ (la români) sau „Ziua tuturor inimilor“ (la suedezi) sărbătoreşte cel mai spectaculos sentiment cu care divinitatea ne-a binecuvântat.
 
O zi în care ne amintim să spunem „te iubesc“, să mulţumim pentru că suntem iubiţi sau să iertăm în numele iubirii. Şi, nu în ultimul rând, un prilej pentru cadouri-surpriză şi pentru oferit cele mai frumoase flori.
 
Importată de români şi adaptată cu mult mai mare fast decât sărbătoarea tradiţională, blamată de naţionalişti, dar apreciată de cei mai mulţi, tradiţia Sfântului Valentin ne pune pe toţi în alertă. Bărbaţii aleargă haotic în căutarea unui cadou autentic, iar femeile îşi doresc să îşi surprindă iubiţii sau soţii. Prinşi într-o relaţie de scurt timp sau maturizaţi într-o relaţie de lungă durată, ne dorim cadoul care să se plieze perfect pe dorinţele celuilalt.

 Cadouri pentru ea

Poţi să îi faci o declaraţie în public, poate la cinema, înainte de începerea filmului: scrie-i pe ecran cât de mult o iubeşti.

 
Oferă-i în dar o şedinţă la spa! Un pachet spa în cuplu la Hotel Vega şi o cina romantică în care puteţi petrece o după-amiază de relaxare în saună şi în jacuzzi este un cadou mai mult decât inspirat. Oferta mai include un masaj în cuplu, un suc proaspăt de portocale, o cină rafinată la restaurant Akolade, într-o atmosferă romantică, toate la preţul de 380 de lei, pentru două persoane. La un alt spa din Constanţa, serviciile de remodelare corporală pornesc de la 30 de lei şi ajung la 120 de lei, iar pentru răsfăţul unghiilor iubitei tale, preţul urcă până la 100 de lei.
 
Du-o la stand-up comedy! Teo, în afara scenei, e ca Teo pe scenă: te face să râzi, dar nu spune glume. Te face să gândești, dar nu-ți predă ca la școală. Îți expune lumea după modul în care el o percepe. Teo va urca pe scena restaurantului Harlequin Mamaia pe 11 februarie, de la ora 21.00. Preţului unui bilet este 35 de lei.
 
Oferă-i o zi întreagă la shopping, fără să se gândească la preţuri, pentru că în continuare sunt reduceri mari la articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte. În marile centre comerciale, poţi cumpăra o bluză cu 20 de lei, un tricou, cu 10 lei, iar preţul unei perechi de pantofi porneşte de la 49 de lei. Reducerile sunt până pe 28 februarie.
 
E pasionată de dulciuri? Du-o la o cofetărie recunoscută pentru deliciile rafinate, cum ar fi cofetăria Crizantema din Constanţa!

 Cadouri pentru el

 Spune-i că iubirea ta pentru el a rămas intactă plutind deasupra pământului. Astfel, pe aerodromul Tuzla, puteţi efectua salturi ideale, mai ales dacă iubitul tău vrea sa experimenteze căderile în gol de la înălţime, la o viteză de 120 de mile pe oră, fără nicio zi de antrenament. Tehnic, această săritură se intitulează „salt în tandem“. Veţi pluti prin aer (fără ca paraşuta să se deschidă) în jur de câteva mii de picioare, asistaţi de un instructor profesionist de paraşutism de-a lungul întregii coborâri. O astfel de experienţă porneşte de la 770 de lei. Asigură-te că îi plac sporturile extreme şi nu te aventura să îi faci o  astfel de surpriză dacă ştii că nu stă foarte bine cu inima.
 
Dacă iubitul tău apreciază cadourile simple, dar haioase - investeşte într-o pereche de şosete colorate, pe care le găseşti în supermarket-uri începând cu 10 lei, într-o pereche de butoni-bijuterie, cu preţuri începând de la 30 de lei, sau în inimioare cu feţe haioase de la magazinul cu cadouri personalizate, cu preţuri începând de la 25 de lei.

 Tradiţii specifice ale altor popoare, vrednice de interesul nostru

 În trecut, americanii tratau Ziua Îndrăgostiţilor cu mai puţină seriozitate, trimiţându-şi scrisori „presărate“ cu umor rece sau uneori cu mesaje politice. În prezent, au abordat o atitudine mai serioasă şi sunt concentraţi pe cadouri gustoase sau decoraţiuni simbolice.
 
În ţara-continent, Australia, oamenii se raportează la sărbătoarea iubirii cu interes rafinat: îşi fac unii altora cadouri din mătase frumos parfumată, ornate cu flori. Un alt cadou aparte pentru australieni şi niciodată demodat constă în obiecte realizate din scoici colorate. Ca să demonstreze că standardele sunt foarte înalte şi, implicit, cadourile, foarte scumpe, unii dintre ei oferă darurile în cutii decorate într-un stil special.
 
În Danemarca, umorul stă la loc de cinste atunci când vine vorba de iubire, de aceea, de Valentine’s Day, danezii îşi trimit scrisori amuzante numite „gaekkebrev“, cu expeditor anonim. Dacă cei care primesc scrisoarea ghicesc numele expeditorului, vor trebui să îi dăruiască acestuia un ou de Paşti. Un cadou mai serios şi, de asemenea, destul de des întâlnit, constă în felicitări transparente care, puse în lumină, reflectă o imagine cu doi îndrăgostiţi.
 
Dacă nu aveţi o pereche, puteţi să vă inspiraţi din tradiţia nu tocmai obişnuită a francezilor. În trecut, aceştia mergeau din casă în casă pentru a-şi căuta partenerul; dacă cel ales nu răspundea cu aceeaşi atitudine, se făcea un foc în faţa casei pentru arderea tuturor amintirilor legate de persoana în cauză.
 
Pentru scoţieni, Ziua Îndrăgostiţilor este un prilej pentru un nou festival, o zi propice anunţării logodnei sau data la care cei mai mulţi îndrăgostiţi se căsătoresc.
 
Japonia te introduce într-o lume nouă, cu obiceiuri total diferite. Aşadar, dacă vreţi să aduceţi o parte din Asia în relaţia voastră de iubire, puteţi să-i dăruiţi  iubitei o ciocolată neagră, denumită de japonezi „hon-mei“, atunci când are conotaţii intime, şi „kiri-choco“, atunci când este destinată prietenilor sau rudelor. Pe 14 martie, cea care a primit ciocolată de Valentin’s Day va dărui înapoi ciocolată albă, în semn de recunoştinţă.

 Cine a fost Sfântul Valentin?

 Sfântul Valentin sau Valentin din Terni este un martir declarat ca sfânt al creştinilor romano-catolici, care a trăit în secolul III, fiind episcop în Interamna (azi, Terni, Italia). După legendă, el cununa păgânii cu  creştinii, dăruia tinerilor îndrăgostiţi flori din propria grădina şi vindeca bolnavi.
 
A fost învinuit de „cununarea religioasă“ a perechilor de îndrăgostiţi, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). De aceea, a fost condamnat la moarte şi executat, pe 14 februarie 269, din cauza credinţei lui.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii