Cuptorul lui Pelehra, la un pas de a fi inchis
Cuptorul lui Pelehra, la un pas de a fi inchis„Erau mici aruncaţi pe jos, friteuze nespălate, utilaje infecte, uleiul folosit deja, depozitat în recipiente de tablă. Lamentabil!" În acest mod descrie directorul adjunct al ITM Constanţa, Marius Ciobanu, interiorul unităţii. Ce să mai vorbim de echipament de protecţie. „Angajaţii umblau în papuci, şi erau veniţi la muncă cu hainele de plajă, în pantaloni scurţi şi maiou", a continuat acesta. Tot în timpul acestui control, inspectorii au constatat că persoanele de acolo munceau la negru, iar printre acestea au găsit chiar şi un minor. Societatea, care este a omului de afaceri Ghiţă Pelehra, a fost sancţionată contravenţional cu 4.000 de lei. Reprezentanţii ITM au declarat că, datorită haosului pe care l-au găsit la faţa locului, se va merge până la închiderea temporară a unităţii. Contactat telefonic, Ghiţă Pelehra, patronul Cuptorului cu plăcinte, a declarat că nu era în unitate în momentul verificărilor şi că angajaţii săi ar avea contracte de muncă. „Eu am o firmă care se ocupă de angajări, iar reprezentanţii ei spun că au încheiat contracte de muncă. În ceea ce priveşte condiţiile igienico-sanitare, este răspunderea noastră", a declarat acesta.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp