„Cuvântul scris, cuvântul care zideşte“ - publicaţia editată de Asociaţia „Suflete deschise” şi Arimex Comexim 2000 SRL, împlineşte 7 ani de la prima apariţie
„Cuvântul scris, cuvântul care zideşte“ - publicaţia editată de Asociaţia „Suflete deschise” şi
22 Apr, 2022 09:29
ZIUA de Constanta
2793
Marime text
- „Cuvântul scris, cuvântul care zideşte“ - publicaţia editată de Asociaţia „Suflete deschise” şi Arimex Comexim 2000 SRL, împlineşte 7 ani de la prima apariţie
În Vinerea Mare a anului 2015, Asociaţia „Suflete deschise” a realizat, în colaborare cu SC Arimex Comexim 2000 SRL, „Cuvântul scris”, o publicaţie dedicată celor bolnavi. Publicaţia editată de Asociaţia „Suflete deschise” este redactată săptămânal, cu sprijinul Danielei Ghioc şi al lui Petre Preda, fiind oferită gratuit pacienţilor internaţi în spitalele constănţene. Astfel, pacienţii aflaţi în spitale primesc, pe lângă hrană trupească, şi hrană spirituală.
„Cuvântul scris” este un mesaj adresat tuturor creştinilor, promovează învăţături de credinţă şi prezintă teme de actualitate spirituală. Este o publicaţie dedicată oamenilor suferinzi, prin care aceştia sunt invitaţi să intre în lumea minunată a dragostei lui Iisus. Publicaţia dedicată mai ales persoanelor care nu pot ajunge Duminica la Biserică sau în oricare altă zi. Acum în Săptămâna Patimilor, prin numărul 370/2022 publicaţia, „Cuvântul scris, cuvântul care zideşte“, împlineşte şapte ani.
„Cel aflat în suferinţă, pe patul spitalului, are mai mult timp să reflecteze, să mediteze la viaţa lui, la problemele pe care le are, iar «Cuvântul scris» este medicamentul care ajută la tămăduire sufletească şi trupească, mângâie şi alină sufletele celor bolnavi, le dă putere să spere, să iubească şi să ierte”, a declarat Daniela Ghioc, preşedinte al Asociaţiei,,Suflete deschise”.
„Suntem recunoscători că împreună cu SC ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, am reuşit sa realizam pentru creştinii din aceasta comunitate câteva proiecte de suflet. Prin Cuvântul scris, am reuşit să aducem creştinilor imobilizaţi la pat, celor care nu se pot deplasa, mesajul Sfintei Evanghelii, care este de fiecare dată repetat duminica (şi în fiecare zi în mănăstiri), la săvârşirea Sfintei liturghii.
Suntem recunoscători de asemenea şi pentru că am reuşit să înălţăm, în numele Sfintei Treimi, câteva ferestre spre cer, în curtea Arhiepiscopiei Tomisului in spitalele din oraş şi în multe alte locuri, spre bucuria şi încântarea trecătorilor, a celor suferinzi, a personalului medical şi a vizitatorilor. Mântuitorul răstignit sau Icoana Maicii Domnului îndurerată, sunt monumente realizate cu binecuvântarea IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului şi cu mult ajutor de la Dumnezeu.
Este minunat că prin acestea, am reuşit să facilităm,întâlnirea omului cu Domnul Hristos dar şi cu Măicuţa Domnului.
Suntem recunoscători, că Dumnezeu ne-a îngăduit săputem fi alături de aproapele nostru, de cei nevoiaşi, de cei aflaţi în dificultate, de bătrănii trişti şi singuri. Suntem recunoscători că în toată această perioadă, am reuşit să oferim zi de zi o masă caldă celor fără adăpost, oamenilor străzii, că am putut aduce zâmbete pe chipurile lor întristate.
Suntem recunoscători nu numai puterilor cereşti ci şi colaboratorilor noştri, buni samariteni, care s-au alăturat permanent în acţiunile noastre misionareşi cărora din suflet, în numele tuturor celor nevoiaşi, le mulţumim!
Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Păcatul este o rană adâncă, nevindecabilă; numai Dumnezeu putea s-o vindece şi numai prin rana Lui, noi toţi ne-am vindecat. Dar noi, trebuie să recunoaştem măsura neputinţelor noastre şi cu inima smerită săne atârnăm cu credinţă tare de Hristos, ştiind că numai de la El vine izbăvirea.
Aşadar, precum tâlharul, veniţi să-L rugăm: "Pomeneşte-mă Doamne...” şi vom auzi ca acesta: "Astăzi vei fi cu Mine in rai!”, au transmis reprezetntanții asociației și a societății ARIMEX COMEXIM 2000 SRL.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii