„Daca ar fi sa o iau de la capat, tot la Petromidia m-as intoarce"
„Daca ar fi sa o iau de la capat, tot la Petromidia m-as intoarce"
În urmă cu 31 de ani, Alexandru Nicolcioiu punea
pentru prima oară piciorul în Combinatul Petrochimic din Năvodari, actuala
Rafinărie Petromidia
De
atunci au trecut trei decenii, dar nimic nu l-a făcut să renunţe la locul de
muncă unde a avut primele succese şi unde a învăţat ce înseamnă munca într-un
sistem performant.
„Cum
am ajuns să fiu petrolist... Două elemente m-au determinat să devin absolvent
al Facultăţii de Petrol şi Gaze, secţia de prelucrare a ţiţeiului. Când eram în
liceu, eram olimpic la chimie, iar profesoara mea, doamna Munteanu, a fost, să
zicem, cea care m-a îndrumat pe această linie. În perioada anilor '69 - '70, la Liceul 3
din Constanţa (actualul Liceu Teoretic Ovidius) venise o grupă de profesori de
la Institutul de Petrol şi Gaze pentru a-l promova. Atunci, nici nu aveam habar
că există acest Institut de Petrol şi Gaze.
Tot în aceea perioadă se vehicula,
eu fiind constănţean născut în Valu lui Traian, că se va face o rafinărie chiar
la mine în localitate. Şi atunci am zis să mă duc la Facultatea de Petrol şi
Gaze din Bucureşti", povesteşte Alexandru Nicolcioiu, preşedinte al Consiliului
de Administraţie şi fost director general al Rompetrol Rafinare. A reuşit să
intre la facultate, dar gândul i-a rămas la Constanţa. „Nu vroiam să stau în altă
parte", spune acesta. În 1975, la finalizarea studiilor, s-a găsit printre
tinerii care au solicitat să fie repartizaţi la Combinatul Petrochimic de la
Năvodari, deşi acesta nu fusese încă ridicat. Pe 1 aprilie 1978, după doi ani
de stagiatură la Piteşti, s-a angajat la combinat, locul unde, după cum
mărturiseşte, a învăţat să conducă oameni, nu numai instalaţii. Pe 1 aprilie,
dar în 1984, a fost promovat în funcţia de director. Coincidenţele nu se
termină aici pentru că, în urmă cu trei ani, tot pe 1 aprilie, se năştea prima
sa nepoată. „Trebuie să ştim, în primul rând, că pe această platformă, în urmă
cu treizeci şi ceva de ani, era o mlaştină". La 31 de ani de la prima zi de
muncă în echipa combinatului, fostul director încă mai are în minte imaginea perioadei
de început. „Trecând o anumită perioadă de timp şi văzând, de fapt, că
Petromidia e ceva ce am construit împreună cu echipele cu care am lucrat, am
zis să nu mai părăsesc acest teritoriu, ci din contră, să contribui la
perfecţionarea lui". Şi nu are de gând să facă prea curând acest pas. Aici şi-a
cunoscut soţia. De fapt, aici şi-a întemeiat familia. „În '79, ea venise ca
inginer stagiar. Şi intrând din baracă în baracă, unde stăteau angajaţii, am
pus şi eu ochii pe o fată... Ne-am cunoscut şi în două luni ne-am căsătorit",
povesteşte acesta modul în care şi-a cunoscut soţia. Au împreună trei copii,
fata cea mare devenind pionier chiar pe scările combinatului. Le-a insuflat şi
lor pasiunea pentru munca în rafinărie, dar au fost mai atraşi de alte domenii.
„Le-am insuflat şi lor dragostea pentru Petromidia, numai că ei au luat-o pe
alte direcţii. Fata cea mică este acum la Facultatea de Arhitectură, cea
mijlocie lucrează în sistemul bancar, iar băiatul, în domeniul IT. Dar toate
astea fac parte tot dintr-o activitate pe care o faci în rafinărie. Pentru că
aici ai şi probleme de IT, şi de arhitectură. Tot ce a fost conceput aici a
fost făcut de arhitecţi, ingineri constructori şi proiectanţi. Iar cu băncile
tot timpul lucrezi pentru a-ţi asigura capitalul de lucru şi proiectele de
dezvoltare".
De-a lungul celor 31 de ani de activitate în Petromidia, Alexandru
Nicolcioiu a asistat la pasajul de la era locomotivei cu aburi la cea digitală.
A evoluat o dată cu Petromidia, iar acum, spune acesta, ştie tot ce mişcă pe
platformă, iar când este ceva în neregulă îşi dă imediat seama de unde a plecat
problema. „Ce mi-a rămas în minte şi nu o să uit vreodată este momentul în care
am pornit instalaţia de reformare catalitică. Ne-am chinuit timp de 36 de ore
până am reuşit. Am stat efectiv 36 de ore la serviciu, fără să plecăm acasă,
fără să mâncăm... iar după ce am reuşit să o pornim şi să o stabilizăm, m-am
dus împreună cu un coleg într-un depozit, ne-am tolănit acolo cu faţa la soare
şi am stat vreo oră pe nişte estacade la vreo cinci metri înălţime. Ne uitam la
soare şi, la un moment dat, i-am spus «Mă, Şerbane (n.r. Vasile Şerban), în
sfârşit am reuşit să o facem şi pe asta!»". Desigur, este doar unul dintre
momentele dificile, dar plăcute, de care-şi aminteşte. „Deci, dacă ar fi să o
iau de la capăt, tot aici m-aş întoarce, mai ales că ştiu acum şi despre ce
este vorba şi ce mă aşteaptă...".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- HGJ 12 Nov, 2009 19:13 sunt sigur ca asa e,ai dreptate Petre Petre
- lardu 23 Apr, 2009 12:30 era frumos sa amintiti si de alti salariati care nu au mai ramas din motive independente de ei si care si-au lasat tineretea acolo!!!!!!!!!!!!!!!
- nicu 06 Apr, 2009 11:27 domnul nicolcioui este actionar la petromidia care e actoinara ls celelalte firme desprinse din petromidia.Acum trei ani am trimis o adresa consiliului de administratie pentru a verifica daca ,in urma culoniadei si a privatizarii ulterioare, mai sunt actionar,conform optiunii,la petromidia.raspunsul scris a fost afirmativ,am fost gasit in registrul actionarilor, iar cind a fost vorba de dividende,am participat la o sedinta a actoinarilor,mi s-a spus ca nu pot primi niciun ban, pt ca profitul se reinvesteste,asa mi-a spus tov nicolcioiu.eu ca actionar nesemnificativ nu primesc nici un ban ca actionar de atitia ani, iar el si alti actionari ingineri la petromidia ,au primit bani ca dividende.discriminare sau ce? acum am revenit cu o alta adresa,si vom vedea.
- Petre Petre 06 Apr, 2009 05:44 Foarte interesant , ca din fostii salariati de la Petromidia , Dinu Patriciu are o relatie speciala cu fostii directori ! Oare de ce ? Sa-l fi ajutat acestia , la momentul oportun , sa preia rafinaria ?