Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:20 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dascali mai slabi decat elevii

ro

20 Jul, 2004 00:00 520 Marime text

Profesorii constanteni, nepriceputi la religie, fizica si engleza

Cele 928 de lucrari ale candidatilor au fost corectate la Galati, Bucuresti si Brasov * La fizica si religie candidatii au obtinut note extrem de proaste, de la 1,25 pana la 6 00, astfel incat un singur cadru didactic a reusit sa se titularizeze pentru religie * La fel de prost au stat concurentii si la limba engleza, ei reusind "performanta" de a lua nenumarate note de unu si doi, doar cinci dintre ei reusind sa promoveze * La titularizare a participat si inspectorul scolar care se ocupa de membrii etniei rrome in judetul Constanta, care nu a reusit sa obtina decat nota 5,10

Zeci de cadre didactice au luat ieri dimineata cu asalt sediul Inspectoratului Scolar Judetean pentru a-si putea depune contestatiile la concursul national unic de titularizare. Comparativ cu anii anteriori, cand situatia la acest examen a fost de-a dreptul dezastruoasa, anul acesta candidatii au reusit totusi sa se titularizeze pe post in proportie de circa 40%. Astfel, au obtinut note de peste sapte un numar de 393 de profesori. Cele 928 de lucrari ale candidatilor care au participat, in cursul saptamanii trecute, la concursul national unic de titularizare au fost corectate la Galati, Bucuresti si Brasov, urmand ca si contestatiile sa fie directionate spre aceleasi destinatii. Potrivit declaratiilor inspectorului scolar general Petrica Miu, la nivelul judetului Constanta numarul locurilor disponibile in invatamantul preuniversitar este de 1457. Acesta a mai precizat ca, pe data de 22 iulie, Inspectoratul Scolar Judetean va afisa rezultatele finale ale concursului, iar in perioada 23-25 iulie, candidatii care au obtinut o nota peste sapte vor completa fisele cu optiuni in vederea participarii la repartizarea computerizata. In ceea ce priveste distribuirea posturilor in functie de notele obtinute, aceasta se va face in zilele de 26 si 28 iulie. Referitor la notele obtinute de catre profesori, inspectorul scolar general a mai precizat ca in judetul nostru a existat o singura nota de zece, aceasta fiind obtinuta la limba germana. La polul opus se afla candidatii de la religie si fizica, acestia obtinand note foarte proaste, de la 1,25 pana la 6 00, astfel incat un singur cadru didactic a reusit sa se titularizeze pe post. La fel de prost au stat concurentii si la limba engleza, ei reusi nd "performanta" de a lua nenumarate note de unu si doi, doar cinci dintre ei izbutind sa promoveze. La limba si literatura romana, din 82 de profesori doar 46 au luat examenul, iar la matematica acestia au luat note cuprinse intre 2,95-9,00. In cursul zilei de ieri a avut loc examenul de testare a profesorilor necalificati sau in curs de calificare. Astfel, in urma testarii acestia vor avea posibilitatea de a prinde un loc in anul scolar viitor doar in situatia in care raman locuri neocupate de la repartizarea profesorilor calificati sau in urma unor cazuri de urgenta. Candidatii inscrisi la examen au sustinut doua probe. Prima proba a constat intr-o lucrare scrisa pentru care s-au propus trei variante de subiecte. Candidatul a tras la sort un subiect din cele trei. A doua proba a constat intr-un interviu cu bilete. Pentru a putea fi declarati admisi, candidatii au fost nevoiti sa obtina la ambele probe note de cel putin cinci. Afisarea rezultatelor se va face in ordinea descrescatoare a mediilor obtinute de fiecare candidat. Repartizarea necalificatilor va avea loc in data de 5 august. Se pare ca printre profesorii care au participat zilele trecute la concursul national unic de titularizare s-a aflat si inspectorul scolar care se ocupa de membrii etniei rrome in judetul Constanta, care a sustinut examenul la disciplina educatie fizica si sport, dar care nu a reusit sa obtina decat nota 5,10.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii