Datorii greu de strans pentru pensionari
Datorii greu de strans pentru pensionari
24 Sep, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1018
Marime text
CJP are de recuperat peste 3.000 de miliarde lei
CFR si Furnimob au fost somate in vederea executarii silite, dar, intre timp, conducerile acestora au intervenit pentru reesalonarea datoriilor * O parte a restantelor a fost achitata de datornici
Directia de colectare contributii si executari silite din cadrul Casei Judetene de Pensii Constanta are de recuperat de la agentii economici din judet peste 3.000 de miliarde lei. Romeo Constantinescu, consilier economic in cadrul directiei, a declarat ca, din totalul acestei sume, doar 970 de miliarde reprezinta datoriile, restul fiind majorari de intarziere si penalizari. Majoritatea acestor debite au o vechime de patru ani, asa explicandu-se valoarea mare a majorarilor. De la inceputul anului si pana la sfarsitul lunii august, Directia de colectare contributii si executari silite a inregistrat venituri din executarile silite de aproximativ 39 de miliarde lei, numai in luna august valoarea sumelor colectate fiind de 6,5 miliarde lei. Romeo Constantinescu a declarat ca valoarea incasarilor va fi mult mai mare in momentul in care vor incepe vanzarile. Pentru recuperarea contributiilor, directia constanteana a inaintat, pana la aceasta ora, o serie de somatii la marii datornici, in vederea executarii silite. Astfel, au primit astfel de documente CFR Telecomunicatii, pentru o datorie de 4,7 miliarde lei, precum si Fabrica de mobila Furnimob, care are o restanta catre CJP de aproximativ 60 de miliarde lei. Romeo Constantinescu a declarat ca s-a luat legatura cu cele doua societati si atat in cazul Furnimob, cat si in cazul CFR se vor depune dosare de esalonare a datoriilor. Astfel, de la Furnimob s-a recuperat deja suma de 2,2 miliarde lei, iar de la CFR urmeaza sa se recupereze cinci miliarde. Aceste sume reprezinta 30% din valoarea totala a restantelor societatilor in cauza. Odata depus acest avans, conform OUG 40/2002 agentii economici sunt scutiti de plata majorarilor partial sau integral, in functie de anumite criterii.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii