De Sfantul Ilie, bolnavii din spital au avut meniu special (galerie foto)
De Sfantul Ilie, bolnavii din spital au avut meniu special (galerie foto)Fie că îşi sărbătoreau sau nu onomastica, ei au servit, în afara produselor prevăzute în meniul clasic, alte delicatese: gogoşi, banane, salată de icre, sarmale în foi de viţă sau de varză, prăjituri şi compot de caise. La toate acestea se adaugă şi friptura, care, de altfel, face parte din masa zilnică. Delicatesele au fost sponsorizate de Arimex Comexim 2000, ai cărei reprezentanţi au făcut o tradiţie din faptul că, de fiecare sărbătoare legală, bolnavii au parte de un meniu special, pentru a se simţi pe cât posibil ca acasă. Iar de aceste aspecte se ocupă o echipă de 14 persoane, plus cele trei asistente dieteticiene: Simona Drăghici, Lucia Pungă şi Elena Beloiu, care verifică în permanenţă ca mâncărurile servite să nu depăşească numărul de calorii pe care bolnavul le poate consuma. „Reţeta după care lucrăm urmăreşte siguranţa şi calitatea alimentelor, la care adăugăm şi suflet. Fiecare sărbătoare ne aminteşte că trebuie să fim mai buni unii cu alţii. Noi facem tot timpul acte de milostenie faţă de cei aflaţi în suferinţă şi ne străduim să facem produse prin care să contribuim la refacerea lor", a explicat Petre Preda, manager al Arimex Comexim 2000 SRL. Reprezentanţii firmei le pregătesc o nouă surpriză bolnavilor. Iar de săptămâna viitoare, se va deschide o secţie de patiserie, astfel încât pacienţii celor două unităţi sanitare să aibă parte, zilnic, de produse proaspete. „Noi oricum mai făceam produse de patiserie, dar am dorit să ieşim din standarde şi să le oferim în fiecare zi posibilitatea de a le gusta", au explicat reprezentanţii Arimex Comexim 2000. În 2007, firma a câştigat licitaţia pentru serviciul de catering şi distribuţie alimente, organizată de fostul Spital Municipal. O dată cu preluarea activităţii de către managerul firmei, Petre Preda, cantina spitalului a fost renovată de la zero. De când colaborează cu spitalele, reprezentanţii societăţii nu au primit niciodată reclamaţii privind calitatea serviciilor oferite, iar profesionalismul lor este recunoscut chiar de pacienţi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- un fost pacient 21 Jul, 2009 04:35 Nu este poveste,eu va asigur ca asa este cum scrie in articol.Nu stiam ca la spital nu mai este firma lui Butnaru si eu care am mai fost internat acum vreo patru ani si mancam o leoarca,acum chiar am fost surprins de calitatea si cantitatea mancarii,a modului de servire.Bravo Arimex,tineti-o tot asa si daca se poate dati-le exemplu si celor de la spitalul judetean.