Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:45 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De Sfântul Nicolae începe iarna Azi se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori. Ce semnificaţie au

ro

06 Dec, 2016 00:00 4912 Marime text

Sfântul Nicolae este sărbătorit, pe 6 decembrie, de toţi creştinii. Potrivit tradiţiei, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele, iar pe cei care se abăteau de la credinţa dreaptă îi lovea cu nuiaua peste mâini. În această zi, copilaşii aşteaptă să găsească în ghetuţe dulciuri şi fructe, iar cei neascultători primesc în dar o nuieluşă.
 
Conform legendei, în anul 325, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmaţie, Sfântul Nicolae i-a dat o palmă ereticului, de unde a rămas şi cutuma ca cei obraznici să primească o nuieluşă de la Moş Nicolae. Sfântul Nicolae a ştiut însă că, după ceartă, se cere şi mângâiere. De aceea, el le-a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi i-a vindecat pe bolnavi.
 
Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice început la mijlocul lui noiembrie, care culminează cu Sfântul Andrei. În tradiţia românească, Moş Nicolae apare pe un cal alb, semnificând prima zăpadă care cade la începutul iernii.

A ajutat oamenii săraci

Nicolae s-a născut într-o familie bogată, iar după ce părinţii săi au murit, el şi-a folosit moştenirea pentru a ajuta oamenii săraci. A fost întemniţat şi apoi eliberat odată cu venirea împăratului Constantin. A fost numit cardinal al ţinutului Mira (aflat acum în Turcia) şi este cunoscut pentru minunile pe care le-a săvârşit de-a lungul vieţii şi pentru generozitatea lui. A murit pe 6 decembrie 345 (sau 352, după alte surse), fiind de atunci celebrat în fiecare an la această dată. Multe biserici au fost construite sub hramul Sfântului Nicolae, el fiind şi unul dintre cei mai pictaţi sfinţi în icoane. Este cunoscut drept patronul spiritual al unor ţări precum Germania, Olanda, Rusia, România, Elveţia, dar totodată este protectorul marinarilor, al fetelor nemăritate, al săracilor şi, nu în ultimul rând, al copiilor.

Iscoada lui Dumnezeu pe lângă drac 

Despre Sfântul Nicolae se mai spune că este iscoada lui Dumnezeu pe lângă drac, că ajută văduvele şi orfanii, dar şi fetele nemăritate. Tot el este stăpânul apelor şi îi salvează de la înec pe navigatori, apără soldaţii pe timp de război şi de aceea este invocat în timpul luptelor. În Transilvania, Moş Nicolae este numit Sânnicoară şi este unul dintre cei mai populari sfinţi. O legendă ardeleană spune că Sfântul Nicolae poate fi văzut în noaptea de Anul Nou în lumina mare, când cerurile se deschid de trei ori. Aşadar, dacă vreţi să aveţi noroc de daruri, trebuie să aveţi credinţă în suflet.

A adus zestre pentru trei fete sărace

De unde a pornit obiceiul darurilor asociat cu sărbătorirea Sfântului Nicolae? Legenda spune că Sfântul Nicolae a ajutat trei fete sărace din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era foarte săracă. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele ca să se îmbogăţească. Bătrânul nu a fost înduplecat de lacrimile şi durerea fiicelor, dar Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea şi a venit în ajutorul lor. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel, ea a reuşit să se mărite curând. La fel a făcut şi în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor. Tatăl s-a hotărât însă ca, înainte de căsătoria mezinei, să îl pândească noaptea pe Nicolae. L-a văzut astfel când a urcat pe acoperişul casei de această dată şi a dat drumul pe coş unui săculeţ. De atunci, legenda lui Moş Nicolae spune că acesta nu se arată niciodată, aşa cum face Moş Crăciun, dar nu uită să îi răsplătească pe copiii cuminţi şi să le aducă nuiele celor neascultători.

Pune capăt perioadei magiei negre

Se spune că Sfântul Nicolae pune capăt perioadei magiei negre şi lucrurilor necurate care încep de Sfântul Andrei. Astfel, pe 6 decembrie, Sânnicoară vine să protejeze popoarele de rele şi să le îndrume pe drumul cel bun. Una dintre legendele construite în jurul Sfântului Nicolae spune că, într-o noapte, când locuitorii din Mira îl sărbătoreau că în fiecare an, o bandă de piraţi arabi a năvălit în mijlocul petrecerii. Au furat tot ce au putut şi au răpit un copil, Basilos, pentru a-l transforma în sclavul Emirului. Văzând durerea părinţilor lui Basilos, în anul următor, în timpul aceleiaşi sărbători, Sfântul Nicolae l-a ridicat pe copil dintre arabi şi l-a adus în sânul familiei sale. Părinţii nici nu puteau să creadă minunea, dar i-au mulţumit Sfântului Nicolae în nenumărate rugi.
 
Moş Nicolae a existat ca trup şi suflet, acum el există ca spirit, fiindcă întruchipează bunătatea, credinţa şi generozitatea. Sfântul Nicolae a fost model pentru un alt personaj la fel de îndrăgit: Moş Crăciun.

Să fim miloşi cu săraci

Cel mai important lucru, pe lângă venirea Moşului, sunt săracii. Există obiceiul ca, de 6 decembrie, să ne comportăm exact ca Sfântul Nicolae: să fim miloşi cu săraci, văduve, orfani şi cei prigoniţi. La sate, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii încep să se organizeze în cete şi să meargă la repetiţiile pentru colindele pe care le vor cânta de Crăciun şi de Anul Nou. În noaptea de Sfântul Nicolae, conform tradiţiilor româneşti, există ritualuri magice, farmece şi pronosticuri meteorologice. E bine să punem crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori până la noaptea dintre ani. Rezultatul va fi simbolic pentru rodul pe care livada îl va avea în anul următor. Se spune că pe 6 decembrie începe cu adevărat iarna, pentru că Sfântul Nicolae îşi scutură barba albă, transpusă în ninsorile abundente ce ar trebui să urmeze. În unele regiuni, Moş Nicolae vine încă din 5 decembrie! Fetele se adună în ajunul sărbătorii şi fac plăcinte. Seara, la ora nouă, băieţii le vizitează şi petrecerea începe mai devreme.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii