Demers curajos (video)
Demers curajos (video)

Dornici
să contribuie la stoparea unui fenomen care afectează în special
tinerii, studenţii de la jurnalism au demarat o anchetă pentru a arătat
constănţenilor cât de periculos este consumul plantelor etnobotanice. În
demersul lor, cei 21 de studenţi ai Universităţii Ovidius au primit şi
ajutorul prefectului, Claudiu Iorga Palaz, un duşman declarat al
comercializării acestor substanţe. Ajutaţi de cadrele didactice, dar şi
de prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Iorga Palaz, studenţii de la
jurnalism au decis să facă tot posibilul pentru a opri comercializarea
etnobotanicelor. Aşa a început o adevărată anchetă jurnalistică, ce
urmărea să scoată la iveală cât de periculoase sunt magazinele de vise.
Deşi sunt doar în primul an de studiu, tinerii s-au comportat ca nişte
reporteri cu experienţă, au pus mâna pe agende şi au ieşit pe teren.
După ce au stat de vorbă cu cei care consumă astfel de plante, după ce
au aflat de la medici ce efecte au etnobotanicele şi după ce au primit
informaţii de la prefectul judeţului Claudiu Iorga Palaz, cei 21 de
studenţi implicaţi în acest demers au pus informaţiile cap la cap. În
realizarea anchetei studenţii au fost susţinuţi din prima clipă de
prefectul judetului Constanţa, Claudiu Iorga Palaz, care la rândul lui a
iniţiat o campanie pentru interzicerea magazinelor de vise. Studenţii
au împărţit fluturaşi prin care au încercat să îi convingă pe
constănţeni cât de grave sunt efectele plantelor etnobotanice.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp