Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:44 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DGFP Constanta a distribuit ajutoare de o suta de milioane de lei scolii din Tuzla

ro

05 Oct, 2005 00:00 751 Marime text

Elevii din zonele afectate de inundatii au ramas fara rechizite

Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean au declarat ca, in prezent, dupa inundatiile de saptamana trecuta in toate unitatile scolare constantene activitatea se desfasoara conform programului orar normal. Cu toate acestea, au precizat inspectorii, de curand au fost luate o serie de masuri in vederea asigurarii sigurantei copiilor in salile de curs. De asemenea, in perioada imediat urmatoare se va precede la mentinerea unui contact permanent cu autoritatile locale si directorii scolilor din Tuzla, Costinesti, Navodari si Constanta. Totodata, ISJ si conducerea scolilor grav afectate de inundatii vor realiza dezinfectarea zilnica a spatiilor de invatamant. Se pare ca deja in prezent cadrele didactice din Tuzla si Costinesti colaboreaza cu personalul medical pentru raportarea de urgenta a cazurilor de boala in randul elevilor. In acelasi timp, se fac demersuri pentru constructia noului local al gradinitei din Costinesti, dar si colectarea de manuale, rechizite, alimente pentru elevii din Tuzla si Costinesti, care au ramas fara asa ceva. In momentul de fata, la scoala Tuzla s-a constituit deja o comisie pentru distribuirea de ajutoare/donatii elevilor si familiilor acestora. Un prim ajutor a venit in cursul zilei de ieri din partea Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta, care a distribuit elevilor si prescolarilor din Tuzla imbracaminte, incaltaminte si jucarii in valoare de o suta de milioane de lei. De mentionat ca la scoala din Tuzla sunt inca in curs lucrarile de evacuare a apei din curte. In plus, acolo se efectueaza activitati didactice in trei sali, neafectate, iar in cele trei sali afectate de inundatii sunt in curs lucrari de dezinfectare si curatenie. S-ar parea ca peretii imobilului sunt umezi, iar apa este inca prezenta in curtea gradinitei si pe terenul din jurul locatiei, insa cu toate acestea frecventa prescolarilor la cursuri este foarte buna. Si la Scoala cu clasele I-VIII nr. 2 din Navodari si la unitatile de invatamant prescolar nr.1 si 4 din aceeasi localitate, care functioneaza intr-un imobil comun, cat si la sala de sport, sunt in curs lucrarile de inlocuire totala a acoperisului. Datorita ploilor abundente un numar de 85 de prescolari de la GON nr. 1 Navodari isi desfasoara activitatea la Cresa nr. 20 din localitate, pana la finalizarea lucrarilor de reconstructie a acoperisului, igienizare, montat lambriuri si verificat instalatia electrica din spatiile afectate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii