Directorul unei scoli a plesnit o eleva cu nuiaua
Directorul unei scoli a plesnit o eleva cu nuiaua
Părinţii
intenţionează ca, în baza certificatului medico-legal, să depună plângere
penală
Bătaia este ruptă din
Rai şi aplicată din ce în ce mai mult în unităţile de învăţământ.
O fată de 12 ani, din
comuna Săcele, a simţit-o pe piele ei. Săptămâna trecută, directorul Şcolii de
Arte şi meserii unde învăţa a bătut-o cu un băţ peste braţe, pe motiv că i-ar
fi pus profesoarei de istorie hârtii în gluga de la haină. A chemat-o în
cabinetul de fizică şi, în loc să încerce să clarifice lucrurile, conducerea
unităţii de învăţământ a plesnit-o pe eleva în clasa a VI-a cu o nuia. Atunci când
au aflat ce i s-a întâmplat fetei, părinţii au dus-o la Spitalul Clinic
Judeţean de Urgenţă. Certificatul medical eliberat de cadrele medicale au
confirmat agresiunea fizică şi arată faptul că fetiţa necesită îngrijiri
medicale între 7 şi 10 zile. Minora a fost supusă şi unei expertize
medico-legale, părinţii intenţionând ca, în baza certificatului obţinut de la
legişti, să facă plângere penală împotriva directorului şi sesizare la
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. „Din greşeală am lovit-o. Am vrut să
îi dau la picioruşe, dar ea a pus cotul şi am lovit-o la cot. E o greşeală a
mea, pe care o regret. Eram după 10 ore de şcoală şi, în pauză, să vină şi să
mi se spună că a pus unui cadru didactic în glugă hârtii... Vă daţi seama că
sare puţin adrenalina. Am lovit-o numai pe ea, nu şi pe ceilalţi. Nu ştiu ce
s-a întâmplat cu mine atunci", a declarat Gavrilă Remescu, directorul şcolii
generale din Săcele. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa a
confirmat incidentul, menţionând că, în prezent, este în desfăşurare o anchetă
la Săcele.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- remescu 20 Feb, 2009 09:30 nu este adevarat