Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:29 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dupa fapta, si rasplata medicilor

ro

07 Jan, 2003 00:00 798 Marime text

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a trebuit sa dea piept cu doctorii fraudulosi

Un numar de 20 de medici de familie au fost sanctionati, in timp ce un doctor stomatolog si-a pierdut contractul cu Casa * "Medicilor de familie le-au fost imputate in jur de 300 de milioane de lei", a explicat doctor Victorian Pastila * Greselile raportate de catre medicii specialisti au constat in abuzuri in prescrierea medicamentelor

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta a controlat, in decursul anului care abia s-a incheiat, in jur de 80% din numarul total al medicilor de familie. "Unii dintre acestia au fost verificati chiar si de doua sau de mai multe ori, in functie de reclamatiile pe care le-am primit de la pacientii lor", a declarat directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta, doctor Victorian Pastila. Acesta a mai precizat faptul ca, in urma controalelor, 20 de medici de familie au fost sanctionati prin retinerea a 10% din salariu pe timp de trei luni. "Medicilor de familie le-au fost imputate in jur de 300 de milioane de lei", a explicat doctor Victorian Pastila. Medicii de familie au fost sanctionati in urma inadvertentelor dintre diagnosticul si tratamentul acordat pacientilor, a nerespectarii programului de consultatii si a abuzului in ceea ce priveste prescrierea medicamentelor foarte scumpe, pe baza retetelor gratuite sau compensate. "In legatura cu medicii stomatologi, pot spune ca nu au existat foarte multe probleme. Cu toate acestea, a fost reziliat un contract al unui doctor stomatolog care a raportat catre Casa de Asigurari de Sanatate controale in scoli pe care, de fapt, nu le-a efectuat. Medicului respectiv i s-a blocat finantarea, urmand apoi sanctionarea administrativa, in sensul ca nu am mai luat in considerare nici un fel de raportare din partea acestuia, dat fiind faptul ca nu putea face dovada sa. In legatura cu acest medic stomatolog am luat in considerare si o eventuala predare pe mana autoritatilor, in vederea recuperarii celor aproximativ 70 de milioane", a specificat directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta, doctor Victorian Pastila. Greselile raportate de catre medicii specialisti au constat in abuzuri in prescrierea medicamentelor, iar colaboratoarele nu si-au respectat contractele cu institutia mentionata mai sus.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii