Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:08 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ecaterina Andronescu „Examenul de Bacalaureat va avea doar trei probe scrise"

ro

01 Aug, 2009 18:39 1981 Marime text

ecaterina_andronescu.jpgPentru a treia zi consecutiv, ministrul Educaţiei s-a aşezat la masă cu sindicaliştii pentru a creiona reforma în educaţie. Ziua de astăzi a fost dedicată, în principal, examenului de Bacalaureat.

„Potrivit propunerii noastre examenul de Bacalaureat este structurat pe două etape", a declarat ministrul Educaţiei.

Prima etapă, se desfăşoară pe parcursul clasei a XII-a şi presupune evaluarea unor competenţe, cum sunt cele de comunicare în limba română sau în limba maternă, competenţe digitale şi evaluarea competenţelor lingvistice. Această din urmă evaluare se va finaliza cu obţinerea unui Europass, a unui certificat european care atestă diferitele niveluri de cunoaştere a limbii străine.

A doua etapă este examenul propriu-zis de Bacalaureat, care constă în trei probe scrise, patru pentru cei care studiază şi limba maternă. Limba şi Literatura Română, comună pentru toată lumea, Matematica obligatorie pentru cei care fac secţiile ştiinţifice, respectiv Istoria, obligatorie pentru cei din zona socio-umană. Cea de-a treia probă va fi la alegere din ariile curriculare specifice.
Ministrul Educaţiei a declarat că îşi doreşte ca aceste modificări să intre în vigoare încă de anul acesta. 

Sursa: http://realitatea.net/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 02 Aug, 2009 08:57 S-a vehiculat de multe ori ideea de a stopa salariile mari si de a continua sa creasca veniturile cele foarte mici.Nu credeti ca se impune o marire a alocatiilor de intretinere a copiilor aflati in plasament familial care este in valoare de 97 de lei ? si care MEREU au fost marginalizati si desconsiderati de cei de la conducerea "institutiilor" care deservesc tocmai aceasta categorie de copii ? Eu cred ca se impune fara prea multe comentarii marirea alocatiilor de intretinere si infiitarea urgenta de CAMINE DE COPII SCOLARI.S-au doriti copii sanatosi cu bani putini? S-au doriti educatie si protectie pentru copii scolari cu bani putini? S-au vreti viitoarea societate (copii de azi,adultii de maine) linistita si educata cu bani putini?
  • surmelis argentina pusa 01 Aug, 2009 18:44 In data de 03-07-200,a fost inregistrara petitia nr.7.146 ,catre Primaria orasului Harsova,jud.Constanta si in data de 30-07-2009,am primit raspunsul acesteia inregistrat la nr.7.146,cu urmatoarele 5 puncte: 1)-Constructia "Centrului de zi pentru copii" va fi finalizata pana la 15- septembrie-2009; 2)-Cunoastem ca aveti in plasament un copil al nepoatei dumneavoastra si ca aveti o situtie financiara destul de grea. Tocmai de aceea,atunci cand ati solicitat ajutor financiar de urgenta,ati primit; 3)-Directia Publica de Asistenta Sociala v-a consiliat in rezolvarea problemelor dumneavoastra,v-a solicitat sa depuneti dosar pentru a beneficia de prevederile Legii 416 si ati refuzat;4)-In orasul Harsova,nu exista copii abandonati,altfel ar fi trebuit sa informam Directia Judeteana de protectia copilului.Exista copii ai caror parinti sunt plecati in strainatate dar se afla in ingrijirea rudelor apropiate,iar la fiecare 3 luni raportam despre situatia lor; 5)-Cunoscand problemele cu care va confruntati,va rog sa va adresati Directiei publice pentru asistenta sociala pentru a primi un ajutor financiar de urgenta de 250 lei.Cu stima,Primar,Tudor Nadrag. Se impune un comentariu asupra acestui raspuns dat de primarul orasului HARSOVA, jud.Constanta.1)-Cladirea destinata "Centrului de zi pentru copii" este amplasata la 20-30 de metri de marginea unei prapastii foarte adanci si va deservii numai copii proveniti din familiile foarte sarace.Unii numesc cladirea "cantina saracilor"; 2)-Am solicitat un ajutor de urgenta de 200 de lei,dar mi-a fost sistata bursa sociala pe anul 2009 in valoare de 60-70 de lei pe 5 luni;3)-M-a consiliat indrumandu-ma sa depun dosarul pentru Legea 416 si "indrumandu-ma" sa-mi las copilul singur in casa, timp de 8 (opt) ore cat tine programul de munca; 4)In orasul Harsova exista multi copii lasati in grija rudelor apropiate de catre parintii plecati la munca in strainatate ,dar care "uita" sa se ingrijeasca financiar de cei lasati acasa; 5)-Mi-a fost trimis acest raspuns al petitiei mele de la inceputul lunii trecute datorita blocarii alocatiei de intretinere si datorita mesajelor trimise de mine pe site-ul ziarului "ZIUA" si nu numai.Se impune ca pe langa copilul meu sa primeasca si ceilalti copii aflati in plasament familial AJUTORUL DE URGENTA in valoare de 250 d lei,intrucat toti au fost afectati de BLOCAREA acordarii ALOCATIEI DE INTRETINERE.
  • surmelis argentina pusa 01 Aug, 2009 15:36 D=na ministru Ecaterina Andronescu trebuie sa-si aduca aminte ca de multe ori au fost comentarii negative,in special in presa scrisa, referitoare la NESUPRAVEGHEREA COPIILOR. De aceea vreau sa aveti in vedere in viitoarele sedinte rezolvarea acestei stari de fapt,care sunt sigura ca nu a fost dezbatuta si luata in seama de directorii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului,ba mai mult,d-l PETRE DINICA de la DGASPC Constanta a blocat ALOCATIILE DE INTRETINERE ale copiilor aflati in plasamet familial de cel putin 7 (sapte) zile, pentru a forta superiorii acestuia de la BUCURESTI sa-i aloce suplimentar o suma de bani cu care sa-si plateasca angajatii ,netinand cont ca acesti copii primesc si asa o suma derizorie ,in valoare de 97 de lei noi(si acestia blocati de d-l PETRE DINICA). In sprijinul efectiv al copiilor scolari, trebuie infiintate CAMINE DE COPII SCOLARI clasele 1-4 ,asemanatoare cu CRESA si GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT. "Centrele de zi pentru copii" se adreseaza special pentru copii ce provin din familii foarte sarace ,iar inscrierea unui copil care are ambii parinti 8(opt) ore la serviciu niciodata n-o sa fie acceptat in institutia respectiva.Acest lucru este valabil si pentru copii care au un singur parinte sau o singura persoana care-l ingrijeste si are sau doreste sa aibe un loc de munca. Un proiect pilot,poate fi infiintat in cladirea finalizata in proportie de 87% din orasul Harsova ,jud. Constanta, str.Carsium ,nr.34 (in centrul orasului). Primaria are in vedere infiintarea unui "Centru de zi pentru copii " ,dar este amplasat la numai 20-30 de metrii de marginea unei prapastii foarte adanci (se poate vedea la fata locului).