Elevii de la Colegiul Tehnic Energetic, implicaţi activ în Proiectul Comenius - GAIN (galerie foto)
Elevii de la Colegiul Tehnic Energetic, implicaţi activ în Proiectul Comenius - GAIN (galerie foto)„Proiectul îşi propune conştientizarea diversităţii culturale în comunicare, pentru înţelegerea de către participanţi a importanţei cooperării în Uniunea Europeană. Temele propuse includutilizarea tehnologiei moderne în comunicare, dezvoltarea conceptului de cetăţean european, îmbunătăţirea nivelului de comunicare în limba engleză,managementul conflictelor din şcoală, eliminarea prejudecăţilor despre ceilalţi. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană şi se desfăşoară în perioada august 2010 - septembrie 2012", ne-a explicat coordonatorul proiectului, prof. Maria Magdalena Manţu. Beneficiarii proiectului sunt elevii din clasele a IX-a şi a XII-a de la Colegiul Tehnic Energetic, iar 24 dintre au participat la întâlnirile din ţările partenere. Prima întâlnire a proiectului a avut loc în Germania, la Baldham, în perioada 17 - 22 octombrie 2010, gazda fiind Real Schule Vaterstetten. Tema întâlnirii a fost „Să scăpăm de prejudecăţi, pentru a ne cunoaşte". Cu ajutorul filmelor şi prezentărilor PowerPoint, elevii au participat la ateliere de lucru, în care au prezentat ţara şi şcoala în care învaţă, au lucrat în echipe mixte pentru a găsi modalităţi prin care prejudecăţilepot fi depăşite, au realizat postere şi colaje despre ţările lor şi au ales logo-ul proiectului. „Echipa noastră a fost responsabilul acestei întâlniri şi a pregătit prezentări PowerPoint pe tema prejudecăţilor negative, care pot deveni blocaje în comunicare, realizând şi chestionare de evaluare pe această temă. La întâlnire au participat elevii Mădălina Macovei, Iulian Simtion, Valentin Moldoveanu şi Andrei Pologea", ne-a povestit prof. Maria Magdalena Manţu.
Colegiul Tehnic Energetic, gazda proiectului în aprilie 2102
În perioada 20 - 25 februarie 2011 a avut loc cea de a doua întâlnire din Italia, la Erice, şcoala gazdă fiind Instituto Tecnico Economico Statale Leonardo Sciascia. Tema întâlnirii a fost „Comunicarea non-verbală, para-verbală şi lingvistică în diferite situaţii cotidiene", fiecare dintre echipele participante realizând filme de 1-5 minute care au fost apoi subtitrate în limba engleză. Întâlnirea a cuprins prezentarea produselor elevilor, organizarea acestora în ateliere de lucru pe grupe mixte europene, astfel încât elevii să poată discuta asemănări şi deosebiri între comportamente, atitudini, limbaje verbale şi nonverbale. Echipa din România a prezentat patru situaţii de comunicare pe tema Valentine's Day. De asemenea, echipa de la Colegiul Tehnic Energetic a realizat şi o prezentare PowerPoint cu tema „The Intercultural Meaning of Hand Gesture", prin care a descris semnificaţia interculturală a 15 gesturi cotidiene realizate cu ajutorul mâinilor. În toate zilele alocate întâlnirii au avut loc ateliere de lucru, în care elevii au analizat rezultatele chestionarelor, au imaginat situaţii de comunicare în care limbajul corpului sau elementele de ritual sunt importante, au participat la concursuri de mimă şi joc de rol, la compararea unor roluri sociale, precum şi la evaluarea întâlnirii de proiect. Constanţa a fost reprezentat de elevii Bianca Sonescu, Vlad Dincă, Diana Rusa şi Robert Frangu. „Echipa de proiect a Colegiului Tehnic Energetic a participat şi la cea de-a treia întâlnire din cadrul proiectului, care a avut loc în Portugalia, la Santo Tirso, fiind găzduită de Escola Secundaria de Tomaz Pelayo, între 2 şi 7 mai. Tema întâlnirii de la Santo Tirso a fost crearea unui portofoliu european al elevilor, care să conţină CV-ul european, scrisoarea de intenţie, blogul personal, pregătirea candidatului pentru interviul de angajare. La întâlnire au participat elevii Bogdan Covaci, Ali Eden şi Adrian George Panaite", a mai spus Maria Magdalena Manţu. În aprilie 2012, Colegiul Tehnic Energetic va fi gazda proiectului, întâlnirea de la Constanţa fiind ultima întâlnire de proiect.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp