Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:20 10 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii isi insusesc din scoala notiunile de democratie

ro

10 Dec, 2005 00:00 1138 Marime text

# Scopul programului este acela de promovare a unei societati libere

Avand in vedere schimbarile care au avut loc in societate, in ultimii ani a fost introdus in programa scolara programul national de educatie pentru cetatenie democratica. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Constanta au precizat ca scopul programului este acela de promovare a unei societati libere, tolerante si juste, formarea, dezvoltarea si exersarea competentelor si atitudinilor social-civice democratice necesare tinerei generatii pentru participarea activa la viata sociala. "Considerand educatia ca agent cheie al schimbarii, crearea cadrului de formare si dezvoltare a competentelor, precum si de practicare a valorilor democratice prin activitati de invatare cuprinse in obiectul de studiu Educatie pentru cetatenie democratica apare ca o componenta esentiala si un obiectiv prioritar al reformei educationale". Obiectivele cadru ale programului sunt, printre altele, constientizarea si respectarea drepturilor omului, formarea unui comportament tolerant care sa stimuleze respectul, intelegerea si cooperarea, eliminarea treptata a discriminarii de orice tip si realizarea integrarii sociale. Programul este structurat pe patru dimensiuni: elaborarea unui curriculum formal, complementarizarea acestuia cu un curriculum extracurricular, dezvoltarea curriculumului de educatie pentru cetatenie democratica si diversificarea ofertei proiectelor-programelor extrascolare nationale-internationale specializate in educatie pentru cetatenie democratica organizate, dezvoltate si coordonate de Serviciul Programe si Activitati Educative. Unul din avantajele programului consta in continuitatea si coerenta acumularii cunostintelor prin etapizarea pachetelor de teme adecvate particularitatilor de varsta ale elevilor. In plus, programul trateaza invatarea ca exercitiu democratic cotidian, dezvoltare personala asumata, recunoastere si abordare constructiva a diversitatii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii