Elevii si studentii vor putea primi burse din partea agentilor economici
Elevii si studentii vor putea primi burse din partea agentilor economici
10 Mar, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1268
Marime text
Proiect de lege pentru stipendiile private
Normele si criteriile de acordare a subventiilor au fost stabilite printr-un proiect de lege * Atribuirea unor stipendii din alte surse decat cele bugetare era prevazuta si in actuala Lege a invatamantului * Pentru o mai buna functionare a acestui sistem MECT a elaborat un cadru legal special
Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) a propus, ieri, dezbaterii publice varianta finala a proiectului de lege privind acordarea de burse private catre studenti. Instituirea facilitatilor acordate de persoanele fizice si juridice pentru cei din invatamantul superior cu rezultate exceptionale a avut la baza cadrul legal existent, respectiv Legea invatamantului. Aceasta prevede forme de sprijin financiar care poate fi acordat tinerilor romani, respectiv posibilitatea ca agentii economici sa asigure ajutor material procesului de invatamant, inclusiv oferirea de burse pe baza de contract. In vederea aplicarii reglementarilor legale in vigoare pentru a oferi burse elevilor, studentilor, doctoranzilor sau altor persoane care urmeaza un program de pregatire postuniversitara in institutii de invatamant superior acreditate, ministerul de resort a elaborat, impreuna cu reprezentantii studentilor, asociatiile nonguvernamentale si o parte dintre cei mai importanti oameni de afaceri, un act normativ care sa defineasca formele de sprijin financiar. In acelasi context au fost stabilite normele privind relatia dintre cei care ofera bursa si beneficiar. Reprezentantii MECT au precizat ca instituirea burselor private a fost necesara datorita interesului tot mai crescut al intreprinderilor, institutiilor, organizatiilor, fundatiilor, precum si dorintei tot mai numeroaselor persoane fizice de a se implica in dezvoltarea invatamantului si in educarea tinerilor din Romania. Prorectorul Universitatii "Ovidius" Constanta, Victor Ciupina, este de parere ca o astfel de lege ar putea ajuta studentii constanteni sa beneficieze de ajutor financiar din partea agentilor economici, mai ales ca, dupa terminarea studiilor, acestia se vor putea angaja la firma respectiva. Totusi, conform legii, studentul nu va fi obligat sa se angajeze la firma respectiva, acest lucru ramanand la alegerea absolventului.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii