Elevii vor cunoaste calendarul competitiilor sportive
Elevii vor cunoaste calendarul competitiilor sportive
23 Jan, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
861
Marime text
Informatii pentru scolari
Acesta va fi adus la cunostinta directorilor din unitatile scolare * In acest mod se doreste sa se trezeasca interesul elevilor pentru o eventuala participare
Ministerul Educatiei si Cercetarii continua programul pentru stimularea performantelor sportive in scolile si liceele cu program sportiv, precum si in cluburile sportive scolare. Astfel, in conformitate cu prevederile HG 369/1994, Inspectoratul Scolar Judetean a organizat in fiecare an, pentru toate categoriile de elevi, competitii sportive scolare, atat la nivel national, cat si la cel judetean. Ministerul este cel care sustine financiar desfasurarea tuturor concursurilor sportive scolare. In conformitate cu Programul de guvernare "Sportul pentru toti", MEC a elaborat Ordinul 3175/12.02.2002, prin care se organizeaza si se desfasoara competitii sportive pe tot parcursul anului scolar 2002/2003, in fiecare unitate de invatamant, concursurile implicand participarea a peste 3.500.000 de copii si elevi din toate judetele tarii, de la nivel prescolar pana la cel de liceu. Pentru o mai buna statuare a gradului de implicare in sprijinirea materiala si financiara a activitatii sportive scolare, MEC va colabora cu institutiile interesate, in baza legislatiei in vigoare, pentru a putea asigura bazele obtinerii unor performante reale in domeniului sportului scolar. Inspectorul scolar general-adjunct, Lucretia Sirinian, a declarat ca, in acest an, elevii constanteni vor putea sa participe la mai multe concursuri scolare. Lucretia Sirinian a adaugat ca a fost realizat un calendar al competitiilor sportive judetene si nationale. Acesta va fi adus la cunostinta directorilor din unitatile scolare pentru ca in acest mod sa fie trezit interesul elevilor pentru o eventuala participare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii