Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:17 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Facultatea de Medicină Dentară cumpără prima clinică mobilă din România

ro

17 Nov, 2010 02:46 5105 Marime text
Ovidius_facultatea_de_medicina.jpgPrintr-un proiect european în valoare de 248.152 de euro, finanţat prin Programul de cooperare transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013, Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa va achiziţiona prima clinică dentară mobilă din România.

Proiectul intitulat „Caravana Sănătăţii şi a Educaţiei" se desfăşoară în perioada 6 octombrie 2010 - 5 octombrie 2011 şi este o continuare a proiectului „Reţeaua româno-bulgară de cooperare în domeniul sănătăţii oro-dentare" implementat în 2007 - 2008 de Universitatea Ovidius, Facultatea de Medicină Dentară, finanţat prin programul Phare.

Pentru că în cadrul acestui proiect colaborarea a fost una foarte bună, s-a decis extinderea în domeniul medical prin cooptarea vechilor parteneri din Băneasa şi Negru Vodă (România) şi a celor bulgari din Krushari şi General Toshevo, dar şi a unora noi din Topalu, Grădiştea şi Tervel (Bulgaria). Consolidarea reţelei se va face prin instituirea unităţii operaţionale a centrului de cercetări din domeniul sănătăţii oro-dentare.

Noul proiect se derulează din iniţiativa decanului facultăţii de medicină dentară prof. univ. dr. Corneliu Amariei şi a conf. dr. Agripina Zaharia, iniţiativă susţinută de asemenea şi de rectorul universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Victor Ciupină.

De pe lista obiectivelor pe care proiectul şi le propune să le îndeplinească fac parte: creşterea calităţii vieţii prin îmbunătăţirea sănătăţii oro-dentare a populaţiei din mediul rural, educaţie prin sănătate, dar şi dezvoltarea relaţiilor interumane din zone limitrofe graniţei româno-bulgare. În cadrul proiectului se vor acorda tratamente şi consultaţii gratuite populaţiei din 14 sate din zona transfrontalieră, consultaţii care vor fi oferite de studenţii din anii terminali ai Facultăţii de Medicină Dentară.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii