Firma lui Jitaru de la Herarconi, amendata de CNA
Firma lui Jitaru de la Herarconi, amendata de CNAÎn urma controlului efectuat pe 26 iunie, s-a constatat că în reţeaua de cablu aparţinând SC Dona Impex SRL erau retransmise programe în plus faţă de oferta de servicii aprobată de Consiliu
Societatea constănţeană Dona Impex SRL a fost sancţionată de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Firma a primit o amendă de 5.000 de lei în urma unui control al CNA-ului în localitatea Cogealac, acolo unde Dona Impex deţine licenţă de transmitere a programelor prin cablu. Decizia membrilor CNA a fost luată în şedinţa din 9 iulie, când s-a analizat un raport întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei nr. 8972/10.06.2009. „Distribuitorul de servicii SC DONA IMPEX SRL deţine avizul de retransmisie nr. A1664.1/17.08.2004 pentru localitatea Cogealac, jud. Constanţa. Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că SC DONA IMPEX SRL a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului", se arată într-un comunicat al CNA.
„Curata" Herarconi
Se mai spune că, în
urma controlului efectuat pe 26 iunie 2009, în localitatea Cogealac, s-a
constatat că în reţeaua de cablu aparţinând SC DONA IMPEX SRL erau retransmise
în plus, faţă de oferta de servicii aprobată de CNA, programele: KANAL D, PRO
TV, EUFORIA LIFESTYLE TV, FAVORIT, ANTENA 2, ANTENA 3, N24, SPERANŢA,
SPORT.KLUB, TV 1000, MYNELE, DOKU.KLUB, NATIONAL GEOGRAPHIC, SPORT.KLUB+ şi
FISH & HUNTING, iar programul TVR INTERNATIONAL, deşi înscris în oferta de
servicii de programe, nu era retransmis. „Având în vedere aceste aspecte,
precum şi faptul că, anterior, distribuitorul de servicii a mai fost sancţionat
cu somaţie publică pentru încălcarea aceloraşi prevederi, membrii Consiliului
au propus amendarea SC DONA IMPEX SRL cu suma de 5.000 lei", se mai arată pe
site-ul instituţiei. În plus faţă de amendă, Dona Impex a fost obligată să
transmită, timp de şapte zile, pe canalul alocat fiecărui program care a
constituit obiect al sancţiunii, următorul text: ,,Consiliul Naţional al
Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii SC DONA IMPEX SRL cu
amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât în reţeaua de cablu din localitatea
Cogealac, jud. Constanţa, a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise
în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de
modificarea structurii acesteia, iar alt program, deşi înscris în oferta
aprobată de Consiliu, nu era retransmis, fapte ce contravin prevederilor art.
74 din Legea audiovizualului". SC Dona Impex SRL îi are în acţionariat pe Ion
Jitaru, Ştefan Severin şi Cornel Iosif. Jitaru este cunoscut mai mult ca patron
al societăţii Herarconi, cea care câştigă pe bandă rulantă licitaţii la
Primărie şi Consiliul Judeţean, pentru curăţenie. Afaceristul mai este implicat
în SC Bonisola SRL şi SC Best Building SRL.
Material preluat de pe www.bzc.ro
{mos_ri:amenda CNA,Jitaru}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp