Firma Topocad Serv, care a făcut afaceri cu CJC, ţine muncitori la negru
Firma Topocad Serv, care a făcut afaceri cu CJC, ţine muncitori la negruInspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă continuă vânătoarea angajatorilor care uită să le întocmească contracte de muncă angajaţilor. Astfel, în luna mai, inspectorii de muncă au verificat 468 de agenţi economici şi au depistat 54 de persoane care munceau fără forme legale în cadrul a 22 de societăţi constănţene. Respectivii agenţi economici au fost amendaţi cu 291.000 de lei. „Pentru ale nereguli precum neevidenţierea orelor lucrate în pontajul de muncă, neînmânarea unui exemplar al contractului de muncă şi pentru lipsa certificatului medical la angajare s-au mai acordat patronilor verificaţi amenzi în valoare totală de 138.100 de lei", a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Constanţa, Florina Vişan. Printre societăţile amendate de ITM se numără: Mega President Construct, Topocad Serv, Lucalex Plus, Activ Nav, Pulse Vison, Criss Metal Activ şi Ozdemir Restaurant. Despre societatea Topocad Serv amintim că Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa i-a încredinţat în luna martie un contract de aproape patru milioane şi jumătate de lei fără TVA. Cei de la SC Topocad Serv SRL s-au ocupat şi de realizarea serviciilor de cadastru şi intabulare pentru terenurile şi clădirile a trei instituţii de învăţământ cu regim special, contract scos la mezat de către Consiliul Judeţean Constanţa în mai 2008, adjudecat pentru 88.469 de lei fără TVA. Mai mult, tot de la CJC, aceeaşi societate a mai primit o suplimentare la contractul privind „Serviciile de cadastru pentru clădirea Policlinica 2, în vederea accesării de fonduri nerambursabile pentru proiectul «Reabilitare infrastructură, modernizare, echipare şi dotare ambulatorie pentru Policlinica 2». Contractul a fost predat celor de la Topocad Serv pentru 81.519 lei fără TVA. Societatea a fost înfiinţată în 2002, avându-l ca asociat unic pe Marian Mazilu. Reamintim că din luna mai, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, amenzile pentru munca fără forme legale pornesc de la 1.500 de lei şi ajung până la 3.000 de lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- vadim 03 Jun, 2011 15:35 scrieti de anca ivascu director brd care detine firmele lui traian basescu-triton company.prod cross amc cross.star sea co-nu mai are brd bani? ce face guy poupet?