Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:54 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forte reunite pentru verificari pe litoral

ro

15 Jun, 2004 00:00 916 Marime text

Control la unitati care utilizeaza substante chimice periculoase

De la 1 iulie pe litoral vor fi detasati din tara mai multi inspectori de munca pentru controlarea agentilor economici * Controalele in statiuni au inceput deja, pana la ora actuala nefiind depistate probleme * vor fi verificate societatile de pe intreg litoralul din toate domeniile de activitate, dar in special din turism si prestari servicii

Inspectorii de munca din cadrul compartimentului securitate si sanatate in munca din cadrul ITM Constanta, pe tot parcursul acestei luni, vor desfasura controale ca urmare a dispozitiilor autoritatii nationale de control impreuna cu Agentia nationala de Control a Exporturilor, Garda Finaciara, Garda de mediu, Autoritatea feroviara si Autoritatea Rutiera Romana la unitatile care produc, depoziteaza, transporta sau comercializeaza substante si preparate chimice periculoase. Incepand de astazi din comisia de control va face parte si un chimist deoarece rolul acestuia este important pentru urmatoarele unitati care vor fi verificate din acest punct de vedere.

Litoralul ... la control

Comandamentul litoral a inceput sa functioneze de joi. Au fost stabilite trei locatii, respectiv Eforie, Neptun si Mamaia echipele de inspectori ai Inspectoratul de Munca, formate din cate doua persoane, fiind deja impartite pe aceste zone. Astfel, in saptamana 07-11 iunie s-a declansat actiunea de control ce are ca scop depistarea si sanctionarea angajatorilor care utilizeaza forta de munca fara forme incalcand prevederile Codului Muncii, angajatori ce isi desfasoara activitatea pe litoral in turism si unitati specializate, respectiv hoteluri, unitati de alimentatie publica, comert stradal, targuri, discoteci, parcuri de distractie, cazinouri, transport de calatori. Inspectorii de munca s-au deplasat in statiunile Mamaia, Neptun si Costinesti, unde au verificat un numar de sapte agenti economici, finalizarea controalelor urmand sa se faca in cursul acestei saptamani. Marian Becheanu a declarat ca din informatiile pe care le detine inspectorii nu au gasit aspecte negative care sa contravina legislatiei in vigoare din domeniul muncii. Marian Becheanu a precizat ca se vor verifica in special unitatile de turism si alimentatie publica. Acesta a mai adaugat ca momentan nu este necesara suplimentarea de personal deoarece la ora actuala nu toate unitatile, existente in mod normal pe litoral, si-au inceput activitatea. Inspectorii de munca din tara vor fi detasati pe litoral cel mai probabil incepand cu data de 1 iulie. Imediat dupa sosirea acestora se vor largi echipele de control din cele trei locatii. Din acel moment aria de control se va extinde si asupra altor sectoare de activitate conexe turismului, cum ar fi parcurile de agrement. Maria Petrica, inspector sef adjunct al ITM a precizat ca vor fi verificati toti agentii economici care isi desfasoara activitatea pe litoral. Vor fi organizate si controale pe timpul noptii deoarece sunt o multime de societati care functioneaza pe timpul noptii. Desi litoralul nu functioneaza la capacitate maxima la ITM s-a inregistrat o crestere a contractelor de munca, ceea ce inseamna ca angajatorii incep sa functioneze pentru sezonul estival. Astfel in luna ianuarie la sediul inspectoratului de munca erau inregistrate 129.537 de contracte in timp ce la sfarsitul lunii mai numarul acestora a ajuns la 139.3347. O crestere importanta s-a inregistrat si in ceea ce priveste numarul de controale efectuate, de la 177 in ianuarie la 279 in luna mai. Cresterea agentilor economici verificati a dus si la marirea amenzilor. Astfel, in ianuarie pentru munca la negru s-au dat sanctionati in valoare totala de 30 de milioane de lei, iar in mai cifra totala a crescut la 270 de milioane de lei.

Controale de rutina

In domeniul Relatii de Munca in perioada 07-11 iunie au fost controlati 55 de agenti economici din care 13 au fost sanctionati cu avertismente. Una din societatile verificate a fost sanctionata contraventional cu amenda de 30 de milioane de lei pentru refuzul de a duce la indeplinire masurile dispuse de inspectorul de munca la termenele stabilite de acesta. De asemenea, o firma din Navodari a fost sanctionata contraventional cu amenda de 20 de milioane de lei deoarece folosea la munca o persoana pentru care nu erau intocmite forme legale de angajare. In domeniul securitatii si sanatatii in munca in cursul saptamanii trecute au fost controlati 48 de agenti economici din domeniile reparatii nave, industrie alimentara, panificatie, constructii civile si industriale, operatori portuari, sanatate si comert. Totodata, Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta continua verificarea privind respectarea de catre angajator a obligatiilor sale legale referitoare la modul de amenajare a locurilor de munca in ceea ce priveste caile de circulatie si iesirile de urgenta, detectarea si prevenirea incendiilor, iluminatul, ventilatia, asezarea pardoselii, plafoanelor ferestrelor si usilor, transportoarele, rampele de incarcare, camerele de odihna si de prim ajutor si instalatiile sanitare. Pentru stabilirea nivelului de implementare a legislatiei in acest domeniu fiecare agent economic va primi o fisa de evaluare a conformitatilor referitoare la Directiva Europeana specifica, pe care le vor completa si le vor transmite Inspectoratului Teritorial de Munca Constanta in termen de zece zile lucratoare de la primirea lor, fiecare fisa de evaluare fiind semnata de conducatorul unitatii si dupa caz de persoana cu atributii in domeniul protectiei muncii sau seful compartimentului protectiei muncii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii