Fundaţia „Giovanni Bosco" implementează un nou proiect
Fundaţia „Giovanni Bosco" implementează un nou proiectPe data de 1 aprilie, Fundaţia „Giovanni Bosco" a început implementarea proiectului „Învaţă să ai iniţiativă! Implică-te!", cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, sub-secţiunea „Schimburi de tineri". Obiectivul proiectului este mărirea nivelului de implicare al tinerilor în viaţa socială şi în dezvoltarea lor personală, participând la activităţi non-formale bazate pe propria lor experienţă. Proiectul este realizat în parteneriat cu Instituto Salesiano San Zeno, Verona, Italia. Potrivit reprezentantului Fundaţiei „Giovanni Bosco", în proiect sunt implicaţi 32 de tineri, 18 din România şi tot atâţia din Italia, cu vârsta cuprinsă între 13 şi 25 ani, care se vor întâlni timp de 18 zile, în luna iulie, la sediul Fundaţiei „Giovanni Bosco" din municipiul Constanţa. Pe parcursul celor 18 zile, cei 32 de tineri din România şi Italia vor participa la numeroase activităţi, menite să conveargă spre obiectivele propuse. Astfel, ei vor participa la întâlniri de organizare, diferite ateliere, prezentări şi dezbateri pe tema discriminării, seri interculturale, dansuri şi activităţi sportive. Tinerii implicaţi în acest proiect vor obţine certificatul Youthpass, care va cuprinde competenţele dobândite de aceştia pe parcursul celor 18 zile în care participă la schimbul de experienţă. Prima întâlnire în aceste sens va avea loc pe 21 aprilie, la sediul Fundaţiei „Giovanni Bosco" din Constanţa, în cartierul Viile Noi, strada Veniamin Costache nr. 66.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp