George Ulieru, doctorul scriitor care a iubit Dobrogea

George Ulieru s-a născut în data de 8 septembrie, la Câmpulung Muscel, în anul 1884, acolo unde a şi murit, pe 28 august 1944. Acesta este cunoscut ca fiind un prozator şi fondator a câtorva reviste de cultură din ţară, dar şi pentru colaborările pe care le-a avut cu revista „Analele Dobrogei”.
 

 
 
Ulieru a urmat liceul la Piteşti, pentru ca apoi să meargă la Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde obţine titlul de doctor. Fiind repartizat prin ţară, acesta nu şi-a găsit niciodată locul, intrând întotdeauna în conflict cu autorităţile şi fiind mutat de la o circumscripţie sanitară la alta. Debutul propriu-zis l-a făcut în anul 1921, în revista „Analele Dobrogei”, dar a şi colaborat la „Adevărul literar” şi „Adevărul artistic”. A mai scris şi la revista „Fundaţiilor Regale”, „Gazeta Alexandriei”, „Glasul Ţării”, „Muguri”, „Muscelul nostru”.
 
Despre George Ulieru mai aflăm că a condus publicaţii precum „Rândunica”, între anii 1925 şi 1928, „Facla Muscelului”, între 1926 şi 1927, „Piatra Craiului”, între anii 1928 şi 1929. Din păcate, George Ulieru a avut parte de mai multă notorietate şi apreciere din partea scriitorilor şi a cititorilor doar după moartea sa, prin publicarea jurnalului său, intitulat „Din carnetul unui medic de plasă”, cu ajutorul lui Al. Rosetti. Aceste memorii ale doctorului Ulieru au fost catalogate drept „produsul involuntar al autenticităţii anticalofile”.
 
Ulieru a preferat sinceritatea textului şi descrierea „nudă” a faptelor, încercând să prezinte faptele aşa cum s-au întâmplat. El a ţinut să nu schimbe forma originală a contactului pe care l-a avut cu viaţa, iar prin aceste însemnări a vrut să realizeze un act de onestitate artistică pentru cei ce urmau să îi citească scrierile.
 
„Unicitatea e în primul rând a faptelor şi a unicităţii experienţei căci, inevitabil, stilul este un reflex al spiritului de observaţie”, menţionează Camil Petrescu despre George Ulieru, adaugând: „Raportul dintre observator şi lumea relatată nu atinge decât foarte rar identitatea, căci, prin realismul minuţios al notaţiei, autorul sugerează mereu o distanţă ironică între sine şi realitate. E aici o vanitate deghizată ce nu ţine însă de conştiinţa artistică, ci de viziunea asupra vieţii”.
 
Subiectul principal al lucrării menţionate erau doi invalizi de război, care, plini de decoraţiuni, aşteptau de câteva zile, sub un copac, în faţa primăriei, trecerea Excelenţei Sale. Multe dintre detaliile scrierii sunt de fapt observaţii de interes pur documentar, care reflectă o etică morală şi o legătură între ştiinţă şi ignoranţă. Poate fi catalogat chiar ca un roman-reportaj care surprinde autenticitatea locului.
 

George Ulieru pare a fi chiar un moralist în articolele şi pamfletele politice. Câteodată e chiar patetic, folosind stilul anaforic, persuasiv, mai puţin cel al implicării afective. Meritul însemnărilor lui George Ulieru provine din onestitatea observaţiei şi din fidelitatea faţă de o mentalitate insolită.
 
În „Analele Dobrogei”, unde a şi debutat, am regăsit un material intitulat „La drum”, în care acesta povesteşte cu mult drag despre Dobrogea, despre diversitatea de privelişti şi de zonele nedescoperite, din perspectiva unui străin. „Din vârful unei pante de drum se văd în zarea albă siluete întunecate de pomi şi, printre ele, se lămuresc acoperişuri de case. (…) Pe aripi de vânt vine până la noi, în răstimpuri, lătrat de câini şi nu departe sunet de tălăngi şi behăit de miei. Mă întind în căruţă pe fânul aşezat şi cu mâinile pe după cap privesc cerul senin. Închid ochii. Trupul începe a se desmorţi şi o odihnă plăcută mă coprinde. Căruţa e smulsă din loc şi pornesc înainte, urmărit de chiotul tinereţii, prin ierburile înalte, cu miros tare, ale stepei, departe de lume, departe… Căci acesta este drumul ce l-am ales în viaţă”, scrie autorul în articolul respectiv.
 
Puteţi citi articolul integral accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
 
Imaginea reprezintă o ilustraţie din cartea „Dobrogea. Gurile Dunării şi Insula Şerpilor“, de Romulus Seişanu, disponibilă, de asemenea, în Biblioteca Virtuală.