Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:23 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ger afară, ger şi-n case! (video)

ro

02 Feb, 2011 03:48 2491 Marime text
FARA_CALDURA_3.jpgPeste o sută de familii arondate punctului termic nr.14 din Piaţa Ovidiu tremură de frig în case. De la lăsarea gerului, agentul termic care le ajunge în calorifere are între 40 şi 50 de grade, mult sub valoarea normală în zile şi nopţi atât de friguroase. Dispeceratul RADET dă vina pe CET, care ar furniza agentul termic primar cu 20 de grade Celsius sub valoarea normală. Numai că dacă ar fi aşa, tot oraşul ar trebui să îngheţe de frig. În nopţi geroase când temperatura coboară până la minus zece grade Celsius, iar ziua nu urcă peste zero, agentul termic în conducte ar trebui să măsoare minim 70 de grade Celsius. În condiţiile date, locatarii din cartierul de case din Piaţa Ovidiu dorm încotoşmăniţi ca de gerul Bobotezei. Nenumăratele sesizări la Dipeceratul RADET se soldează cu acelaşi răspuns. Astfel că oamenilor nu le rămâne decât să doarmă îmbrăcaţi cu trei rânduri de haine pe ei, iar ziua să iasă la soare să se dezmorţească. Reprezentanţii CET nu au putut fi contactaţi pentru o opinie. Însă locatarii cred că, dacă dispecerul RADET ar avea dreptate, ar trebui să sufere de frig şi locatarii arondaţi altor puncte termice din oraş.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii