Goana dupa ANL-uri (video)
Goana dupa ANL-uri (video)
02 Feb, 2011 03:46
ZIUA de Constanta
2727
Marime text
Sute
de chiriaşi ai apartamentelor ANL din Constanţa se vizeaza proprietari.
Cu toate că locuinţele nu au fost scoase încă la vânzare, pe lista
viitorilor compărători s-au înscris mai bine de jumătate din
care stau într-un astfel de bloc. Cele mai vânate apartamente, dar şi
cele mai scumpe sunt în zona Faleză Nord şi de pe strada Traian. Deşi
încă nu au fost puse în vânzare, apartamentele ANL din Constanţa sunt
tot mai râvnite de actualii chiriaşi. Peste jumătate dintre aceştia au
depus cerere pentru a deveni propritari. Din păcate aşteptarea lor se va
prelungi şi pentru că documentaţia cadastrală a blocurilor nu a fost
finalizată. Potrivit noilor condiţii, locuinţele pentru tineri se pot
vinde titularilor contractelor de închiriere după ce aceştia au stat cel
puţin un an, neîntrerupt, în respectivele imobile. Cele mai râvnite,
dar
şi cele mai scumpe se pare că sunt locuinţele din Faleză Nord, dar şi
cele de pe strada Traian din zona Gării. Reprezentanţii Direcţiei
Administrarea Imobilelor din cadrul Regiei Autonome pentru Exploatarea
Domneiului Public şi Privat Constanţa spun că în oraşul Constanţa sunt
554 de apartamente ce urmează a fi scoase la vânzare. Valoarea unei
locuinţei este calculata de administraţia publică locală sau de
operatorii economici în a căror administrare se află imobilele. Metrul
pătrat la care se vor vinde locuinţele este cel mai pobabil de 407 euro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii