„Hristos s-a înălțat!“ De Înălţarea Domului, se cântă din bucium, să nu se prindă farmecele şi să se alunge relele

Potrivit credinței ortodoxe, la 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, se sărbătoreşte Înălțarea Domnului. Anul acesta, praznicul este marcat joi, 25 mai. Astăzi se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști, iar salutul de Înălțarea Domnului este „Hristos s-a înălțat! - Adevărat s-a înălțat!“.
 
Despre sărbătoarea Înălţării Domnului, cea mai veche menţiune se regăseşte în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor“, aparţinând lui Eusebiu din Cezareea (anul 332). Aceasta era marcată la acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Apoi, obiceiul s-a schimbat, spre sfârşitul secolului al IV-lea, începutul secolului V, când Înălţarea Domnului a fost prăznuită în a 40-a zi după Înviere. Ziua marchează momentul în care Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Sfânta Scriptură descrie că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvanta, S-a înălţat la cer, în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor.Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. În toate bisericile ortodoxe se face pomenirea eroilor români.

Credinţe populare de Ispas

Când Maica Domnului l-a născut pe Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la eveniment: pe cât de cuminţi erau boii şi oile, pe atât de gălăgioşi erau caii. Ca mâhnire că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţarea Domnului. Astfel, în ziua în care caii „îşi prăznuiesc“ Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut. Această tradiţie mai este cunoscută şi ca Joia Iepelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli. Şi pentru că era un om bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. Există o credinţă populară potrivit căreia cel care moare de Ispas ajunge direct În Rai.
 
Sărbătoarea populară ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, când sărbătoarea avea loc la date diferite. Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul, şi invers. Potrivit calculelor calendarului, o dată la patru sau la şapte ani, Paştele cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Paştele Cailor“, adică momentul în care caii se odihneau.

Mormintele, împodobite cu crengi de pom tânăr

În ziua de Ispas, casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de pom tânăr, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Despre leuştean se crede că ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Se fac pomeni pentru morţi, se dau de pomană pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Este ultima zi din an în care se mai pot înroşi ouă. Sunt marcate vitele şi tăiaţi unii miei. Caii nu sunt puşi la căruţă, primesc fân proaspăt pe săturate, se fac unele rugăciuni, pentru belşug şi sănătatea animalelor.
 
Acum se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane. În noaptea şi în ziua de Ispas se culeg şi se sfinţesc flori, frunze şi ramurile de alun, nuc, leuştean, paltin. Se cântă din bucium, să nu se prindă farmecele şi să se alunge relele. Fetele şi femeile se încing peste mijloc cu leuştean.
 
Sursa: crestinortodox.ro