In campania electorala s-au cheltuit peste sapte miliarde de lei
In campania electorala s-au cheltuit peste sapte miliarde de leiCurtea de Conturi va amenda partidele care nu au depus raportari
La nivelul judetului Constanta au fost gestionate in timpul campaniei electorale 27 de partide si un candidat independent * Pana la aceasta data, doar noua formatiuni politice si candidatul independent au depus rapoartele de venituri si cheltuieli solicitate de catre Curtea de Conturi a Romaniei prin reprezentanta sa in teritoriu * Cei care nu vor profita de cele doua zile care au mai ramas vor fi sanctionati cu sume cuprinse intre 30 si 300 de milioane de lei * PSD are cheltuieli inregistrate mai mari decat veniturile realizate, diferenta ramanand sa fie acoperita din sponsorizari, donatii sau cotizatii
De la 15 iulie, toate partidele politice care nu s-au achitat de sarcina de a justifica veniturile si cheltuielile realizate in timpul campaniei electorale trecute vor fi notificate si raportate Colegiului Jurisdictional al Curtii de Conturi a Romaniei, pentru atragerea sanctiunilor stabilite prin Legea 43/2003. La nivelul judetului Constanta au fost gestionate in timpul campaniei electorale 27 de partide si un candidat independent. "Potrivit prevederilor legale, mandatarii numiti de catre formatiunile politice care au participat la alegerile din aceasta vara aveau obligatia ca, pana la mijlocul acestei luni, sa depuna la Camera Judeteana de Conturi Constanta raportarile finale privind situatia veniturilor si cheltuielilor derulate in vederea sustinerii candidatilor pentru functiile de primari si consilieri", a declarat Iulian Cojocaru, director adjunct in cadrul Camerei de Conturi Constanta. Numai ca, pana la aceasta data, doar noua formatiuni politice si singurul candidat independent au reusit sa se conformeze prevederilor legii. Cei care nu vor profita de cele doua zile care au mai ramas vor fi sanctionati, potrivit articolului 27, litera f din Legea 43/2003 si deciziilor emise de Colegiul Jurisdictional al Curtii de Conturi de la Bucuresti, cu sume cuprinse intre 30 si 300 de milioane de lei. Lista cu cei care s-au conformat este alcatuita din urmatoarele partide politice: PSD, PD, PNL, PSD Constantin Titel Petrescu, Actiunea Populara, PRM, PNTCD, Partida Rromilor Social Democrata din Romania si Uniunea Crestina a Rutenilor, iar candidatul independent este Doru Malureanu. Potrivit declaratiilor lui Cojocaru, nici unul dintre partide nu a depasit plafonul maxim prevazut de lege, existand chiar raportari de venituri si cheltuieli pe zero. Dintre partidele care au raportari pe zero sunt: PSD Constantin Titel Petrescu, Partida Rromilor Social Democrata din Romania si Uniunea Crestina a Rutenilor, desi fiecare a avut consilieri si/sau primari propusi pe listele electorale. Exactitatea si corectitudinea celor declarate se vor verifica de la inceputul anului 2005, dupa ce vor avea loc si alegerile prezidentiale. Cheltuielile totale efectuate in timpul campaniei electorale inregistrate pana la acest moment de catre controlorii financiari se ridica la 7,029 miliarde de lei pentru primari si 2,481 miliarde de lei pentru consilieri. Partidul cu cele mai mari cheltuieli efectuate pentru lansarea propriilor candidati, fie primari, fie consilieri, ramane Partidul Social Democrat, care are inregistrate la Camera de Conturi Constanta 137 de rapoarte, din care 68 pentru primari, 68 pentru consilieri si o raportare pentru Consiliul Judetean Constanta. Valoarea totala a cheltuielilor efectuate de PSD se ridica la peste 4,4 miliarde de lei, comparativ cu veniturile care au insumat 3,4 miliarde de lei. Diferenta de aproape un miliard se concretizeaza in facturi restante de achitat, care poate fi acoperita din donatii, cotizatii sau sponsorizari. La randul lui, Partidul Democrat a cheltuit, comparativ cu alte partide, sume foarte mici, cel putin la nivelul consiliilor locale, astfel de exemple fiind Consiliul Local Basarabi si cel din Dobromir, unde s-au inregistrat cheltuieli in campanie de 500.000 de lei pentru candidatii propusi.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp