Înălţarea Domnului, întâmpinată cu ouă roşii Să nu ne certăm cu nimeni, pentru a fi sănătoşi tot anul!

La 40 de zile de la Învierea Domnului, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Mântuitorului Iisus la ceruri, un important eveniment din viaţa sa pământeană. În acea zi, Iisus cel Înviat li s-a arătat din nou „în trup“ ucenicilor şi Maicii Sale.
Înălţarea Domnului, una dintre cele 12 mari sărbători împărăteşti ale creştinătăţii, este prăznuită cu mare fast în ziua de joi din săptămâna a şasea de după Paşte. În tradiţia populară, marele praznic al Înălţării Domnului aminteşte de ziua în care Iisus s-a urcat la ceruri şi este însoţit de numeroase obiceiuri strămoşeşti, respectate în popor de sute şi sute de ani. În acest an, sărbătoarea Înălţării Domnului este marcată odată cu cea a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
 

Iisus cel Înviat i-a condus pe ucenici la Muntele Măslinilor

 

La 40 de zile de la Înviere, Iisus s-a arătat Apostolilor Săi. I-a luat pe toţi în afara Ierusalimului, i-a condus pe Muntele Măslinilor şi le-a spus că vor fi „îmbrăcaţi cu putere de Sus“. Cu acest prilej, Iisus a anticipat, cu zece zile înainte, Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt asupra ucenicilor. Mai mult, în cele 40 de zile de la Înviere, Iisus le-a dat ucenicilor ultimele învăţături, a mâncat alături de ei „o bucată de peşte fript şi o bucăţică dintr-un fagure de miere“ şi a dorit să-i convingă că nu s-au întâlnit cu o nălucă. Tot atunci, Iisus i-a asigurat pe apostoli că va fi mereu alături de ei şi de toţi cei botezaţi în religia creştină, chiar dacă misiunea Lui pe pământ se încheie. Mai mult, Iisus le-a spus ucenicilor cât de important va fi rolul lor în răspândirea credinţei creştine şi i-a îndemnat să meargă în toate colţurile lumii şi să propovăduiască. În ziua praznicului, creştinii se salută cu urarea „Hristos s-a înălţat“, la care se răspunde cu formula „Adevărat s-a înălţat!“. 

Tradiţii pentru spor şi sănătate

În tradiţia populară, marele praznic este însoţit de numeroase obiceiuri strămoşeşti. În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, un cuvânt de provenienţă slavă (Spasiteli), care, în traducere, înseamnă Mântuitorul. Legenda spune că Ispas a fost martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de apostoli. El era un om bun şi vesel şi, de aceea, la praznicul Înălţării Domnului, este bine ca oamenii să-i urmeze exemplul: să fie bine dispuşi, să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia.

Ziua reconcilierii

Totodată, sărbătoarea Înălţării Domnului este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii în comunitatea în care au domnit resentimentele. În familia ce respectă aceste tradiţii va domina veselia, iar necazurile şi ghinioanele se vor îndepărta de gospodăria respectivă. De la Paşte şi până la Înălţarea Domnului, cerurile sunt deschise, iar sufletele persoanelor care trec la viaţa veşnică în această zi ajung direct în Rai, fără să mai treacă prin temuta judecată de apoi. În unele localităţi din Transilvania şi din Argeş, fetele şi flăcăii merg noaptea, în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, în alunişuri, să culeagă flori de alun, care înfloresc şi se scutură în zorii aceleiaşi zile. Se spune că aceste flori au puteri magice şi trebuie păstrate alături de busuiocul sfinţit la Bobotează. Împlinirea ritualului aduce spor în gospodărie, menţine armonia şi dragostea în familiile care păstrează aceste obiceiuri.

 
Azi se împart căniţe cu păsat fiert în lapte
 
Pentru sporul casei, în numeroase zone din ţară, gospodinele prepară păsat fiert în lapte dulce. Păsatul este mălaiul măcinat mai mare, care se fierbe în apă, cu puţină sare şi cu vanilie. Preparatul se toarnă în căniţe, care se împart copiilor şi săracilor.

Ultima zi din an când se vopsesc ouă roşii

Aceasta este ultima zi din an când se vopsesc ouă roşii. Ca şi la Paşte, de Înălţare, ouăle se înroşesc şi se sfinţesc la biserică. La sfârşitul slujbei, se împart săracilor pachete cu preparate specifice praznicului: ouă, pască, plăcinte, pâine, ceapă verde şi rachiu. În numeroase localităţi din Muntenia, bărbaţii păstrează tradiţia şi poartă frunze de nuc la brâu, pentru a nu avea dureri de spate. Mai mult, se respectă această tradiţie pentru că şi Iisus a purtat un mănunchi de frunze la brâu în ziua Înălţării Sale la cer.

Moşii de Ispas

În multe regiuni din ţară, se sărbătoresc Moşii de Ispas. De aceea, în ziua praznicului, se fac pomeniri la biserică pentru rudele decedate. Totodată, atât mormintele rudelor, cât şi mormintele părăsite se împodobesc cu frunze de paltin, pentru ca cei răposaţi să se odihnească în pace şi să alunge strigoii din acele cimitire. Se respectă tradiţia ofrandelor şi de către femeile care au în familie rude decedate. Ele dăruiesc săracilor ofrande: pâine caldă, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele celor trecuţi în nefiinţă. Tradiţia spune că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, care au venit în ziua de Paşte la casele în care au trăit o viaţă întreagă, se înalţă din nou la cer. Alimentele date de pomană reprezintă merindele necesare pentru călătoria de întoarcere la ceruri.

Ferestrele se împodobesc cu frunze de leuştean

În tradiţia populară, gospodarii trebuie să împodobească ferestrele casei cu frunze de leuştean, o plantă cu rol protector împotriva pagubei şi a bolilor pe parcursul anului. Tot în această zi, pentru farmacia casei, se culeg florile, frunzele şi ramurile unor plante apotropaice. Se crede că paltinul, nucul, alunul şi leuşteanul au puteri vindecătoare, dacă sunt culese în ziua marelui praznic. Mai ales în mediul rural, se practică ritualul leuşteanului. Această datină îi apără pe gospodari şi pe animalele lor de tracţiune de efectele vrăjilor şi de spiritele rele. Gospodina casei atinge cu o legătură de leuştean fiecare membru al familiei şi fiecare animal în parte, urându-le să fie apăraţi de orice rău. Tot în tradiţia populară, în ziua slăvitului praznic există obiceiul ca vitele să fie atinse pe spate cu foi de leuştean ca să se îngraşe şi să fie sănătoase.

Să nu ne certăm de Înălţarea Domnului

Nu trebuie să ne certăm cu nimeni în ziua praznicului şi nu trebuie să încurajăm resentimentele. Dacă respectăm această datină, duşmanii nu vor avea putere asupra noastră şi vom fi mai sănătoşi tot anul. Pentru vigoarea fizică şi spirituală a membrilor familiei, pentru ca paguba să ocolească o gospodărie, în această zi nu se înstrăinează niciun obiect din casă şi nu se împrumută bani. Există o superstiţie adânc înrădăcinată în memoria românilor: în ziua de Ispas nu este bine să dăm cu împrumut sare şi chibrituri. Nu se dau cu împrumut chibrituri (surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va avea numai pagubă în casă, va fi hulit în comunitatea în care trăieşte şi toată familia va avea numai necazuri. Toate rudele vor avea inima rea ca focul. Aceeaşi interdicţie se referă la sare. Nu se dă sare din casă pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras pentru smântână.

Legenda populară despre Paştele Cailor

De-a lungul timpului, sintagma „la Paştele Cailor“ a păstrat un sens peiorativ, semnificând o dată care, de fapt, nu există în calendar (a împlini ceva până la Paştele Cailor, adică niciodată). În realitate, Paştele Cailor se sărbătoreşte în ziua de Înălţarea Domnului. Potrivit unei legende populare, la naşterea Mântuitorului, în grajdurile lui Crăciun, unde a fost găzduită Maica Domnului când L-a născut pe Iisus, boii au fost blânzi şi liniştiţi, dar caii au fost foarte zgomotoşi. Atunci, Maica Domnului a blestemat ca acei cai să nu fie sătui decât o dată pe an, timp de un ceas, în joia din săptămâna a şasea după Paşte, zi denumită „Paştele Cailor“.