Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:23 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incepe curatenia in scoli

ro

19 May, 2003 00:00 899 Marime text

Saptamana verde

"Saptamana verde" este cel de-al treilea obiectiv al programului "Europa mai aproape de noi" * Directorii unitatilor scolare constantene vor trebui sa trimita Inspectoratului Scolar Judetean graficul manifestarilor * Una dintre activitatile care va fi desfasurata este "Ziua curateniei in scoli", urmand sa fie premiata cea mai ingrijita scoala

Inspectoratul Scolar Judetean, in colaborare cu Prefectura Constanta, va desfasura, in perioada 2-6 iunie, activitati educative in unitatile scolare, in cadrul unui proiect intitulat "Saptamana verde". Aceste actiuni continua sirul manifestarilor incluse in programul "Europa mai aproape de noi", derulat de cele doua institutii. "Saptamana verde" este cel de-al treilea obiectiv al acestui proiect, primul fiind manifestarea "Spring Day in Europe", care a fost urmat de deschiderea Centrului Judetean de Resurse Europene. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Constanta, Liliana Timofte, a declarat ca au fost trimise tuturor unitatilor de invatamant preuniversitar repere cu privire la actiunile care pot fi desfasurate in aceasta perioada, printre acestea numarandu-se: sesiuni de comunicari stiintifice, expozitii tematice de desene, intalniri cu personalitati ale judetului, concursuri tematice. Directorii unitatilor scolare constantene vor trebui sa trimita Inspectoratului Scolar Judetean graficul manifestarilor. Una dintre activitatile care va fi desfasurata este "Ziua curateniei in scoli", urmand sa fie premiata cea mai ingrijita scoala. Se va lua in considerare si spatiul din apropierea institutiei. Un echipaj format din inspectori ai ISJ Constanta va evalua fiecare scoala, liceu sau grup scolar, in vederea desemnarii celei mai curate unitati. De asemenea, va fi premiata si institutia care a desfasurat cea mai reusita activitate ecologica. Ca o continuare a proiectului, pe 7 iunie va avea loc "Marsul ecologistilor".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii