Indicatorii stabiliti pentru acest an au fost, in majoritatea cazurilor, depasiti
Indicatorii stabiliti pentru acest an au fost, in majoritatea cazurilor, depasiti
11 Dec, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
926
Marime text
AJOFM se afla in topul primelor zece agentii din tara
Toate institutiile de stat sau particulare fac la sfarsit de an un bilant al realizarilor si o evaluare a activitatii. Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca a facut o astfel de evaluare, iar rezultatele au fost peste asteptari. Carmen Raducu, directorul AJOFM, a declarat ca indicatorii propusi pentru acest an nu numai ca au fost realizati, dar in cele mai multe cazuri au fost depasiti. Ca urmare a acestor rezultate, agentia constanteana se situeaza in topul primelor zece institutii similare la nivel national. Planul a fost depasit la serviciile de mediere si incadrare a somerilor in munca, la organizarea de cursuri de formare profesionala si in ceea ce priveste ocuparea temporara a fortei de munca in lucrari publice de interes comunitar. Pe parcursul acestui an, mai exact pana la inceputul lunii decembrie, au fost incadrati in munca aproximativ 12.000 de someri. Din totalul acestora o mie au primit un loc de munca dupa prima mediere, 568 de persoane au fost angajate in urma cursurilor organizate de agentie, 370 au fost absolventi, 77 persoane marginalizate, zece persoane cu handicap, 111 persoane au beneficiat de un loc de munca in urma creditarilor acordate IMM-urilor si 1.281 de someri au fost incadrati cu conventii cu primariile. De asemenea, prin serviciile de mediere au primit un loc de munca 3.421 de someri. Carmen Raducu a precizat ca toate aceste realizari au fost posibile si datorita faptului ca s-au intensificat controalele in teren. AJOFM se confrunta insa si cu probleme. Acestea vin din partea agentilor economici care nu raporteaza, in conformitate cu legea, locurile de munca vacante. Pentru incalcarea acestei prevederi exista sanctiune cuprinsa intre 15 si 25 de milioane de lei. De anul viitor, agentia nu va mai incasa bani potrivit Ordinului 1466/2003, ceea ce inseamna ca aceste sanctiuni nu vor putea fi aplicate deoarece institutia nu mai are nici drept de control.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii