Istoricii bulgari si interesele rescrierii istoriei

Romanitatea Dobrogei Medievale

Incercarea unor istorici bulgari de a "rescrie" trecutul teritoriului ponto-danubian, in slujba unor interese politice mereu schimbatoare, bazandu-se pe numarul redus al resurselor accesibile publicului larg, specifice unei perioade "acoperite" lacunar de izvoarele istorice, este cel putin bizara si nu are nimic de a face cu obligatia morala si profesionala a istoricului de a sluji exclusiv promovarea adevarului istoric, evident cu mijloacele si viziunea pe care ti le pot oferi prezentul.Stapanirea romana in Dobrogea, instituita mai devreme si avand o durata mai lunga in aceasta provincie pontica decat in Dacia propriu-zisa, a fost urmata de un puternic proces de romanizare. In Dobrogea ca si in teritoriile de la stanga Dunarii avea sa se nasca din amestecul getilor localnici cu romanii colonisti poporul roman.Mentinandu-si rolul strategic, devenita nominal provincia Scythia Minor, Dobrogei i s-a acordat de catre Imperiul Roman o atentie speciala si dupa retragerea aureliana (271/274), asa cum o dovedeste numar considerabil de unitati militare in secolele III-IV (***, Istoria romanilor, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p. 101). Mai mult, paralel cu aparitia "noii Rome", Constantinopol, in Dobrogea s-au intarit fortificatiile. Atacuri ale carpilor, sarmatilor, gotilor erau respinse in repetate randuri la finalul secolului III si inceputul secolului IV.Dealtfel, in timpul domniei lui Constantiu II (337-361), Dobrogea cunoaste o perioada de prosperitate, desi "asaltul barbar" continua (Al.P.Arbore, O incercare de reconstituire a trecutului romanilor din Dobrogea in "Analele Dobrogei", II, 1922, nr. 2, p. 243-244). Bazilicile crestine din DobrogeaNeschimbate vor fi lucrurile in secolele V-VI, cand Dobrogea continua sa fie un teatru al confruntarilor, de aceasta data al autoritatii imperiale de la Constantinopol cu bulgarii, avarii si slavii. Viata economica si sociala a Dobrogei are de suferit datorita contextului politic. Cu toate acestea, asezarile importante ale provinciei pontice le-au continuat pe cele din epoca principatului si fortificatiile erau refacute periodic dupa marile invazii. Orasele incep a fi dominate de bazilicile crestine, cum este cazul la Tropaeum Traiani unde bazilica forensis devine piata comerciala, iar in zona centrala functioneaza doua din cele patru bazilici crestine (***, op. cit, p. 103).Trebuie mentionat ca dupa anul 313 d.Hr (Edictul din Milan) dezvoltarea crestinismului in Scythia Minor dar si in lumea daco-romana nord-danubiana cunoaste un ritm mai dinamic. Astfel, la venirea slavilor in Scythia Minor au gasit o populatie romaneasca, cu limba romana avand structura sa romanica formata si un puternic nucleu al etnicitatii sale romanice, si nu in ultimul rand o populatie crestina (Petre P. Panaitescu, Istoria Romanilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1990, p. 34, 39).Strapungerea limesului dunarean al Imperiului bizantin in 602 si ruperea romanitatii balcanice de catre slavi duce la separarea romanicilor din Balcani de cei de la nordul Dunarii si relatii mult mai reduse ale acestora din urma si Imperiul Bizantin care nici in aceste conditii nu a renuntat la dreptul sau asupra acestor teritorii, asa cum nu avea sa o faca nici mai tarziu (Nicolae Iorga, Istoria Dobrogei, in Dobrogea romaneasca, lucrare ingrijita de Elsa si G.Dumitriu-Sterea, p. 23).La "spargerea" romanitatii orientale a mai contribuit si migratia sud-dunareana a bulgarilor si intemeierea, la sfarsitul secolului VII a statului bulgar condus de Asparuch in nord-estul actualei Bulgarii. In acelasi timp, la nord de Dunare, slavii ramasi aveau sa dispara, fiind asimilati in secolele VIII-X.In lumina acestor evenimente istorice nu trebuie sa para neobisnuita lipsa mentiunilor asupra populatiei romanizate din Balcani in secolele VII-X si nu trebuie sa duca la concluzia absentei populatiei insasi. Asa cum istoricii Ligia Barzu si Stelian Brezeanu afirma in cartea "Originea si continuitatea romanilor. Arheologie si traditie istorica", explicatia rezida "in absenta unor izvoare interne provenite din lumea sud-slava ori bulgara datorita naturii lor speciale-inscriptiile protobulgare nu intra in discutie-si in interesul surselor externe, bizantine si latine, pentru expresia politica a unui anumit teritoriu". Ucenicii lui Chiril si MetodiuChiar si lipsa informatiilor din cele doua secole nu pot pune sub semnul intrebarii continuitatea romanilor in Dobrogea sau religia acestora, asa cum au incercat sa acrediteze ideea unii istorici straini. Crestinarea romanilor era asadar veche, romanica si nu rezultat al ucenicilor fratilor Chiril si Metodiu.Ritul slavon si mai apoi folosirea alfabetului slav (dar in limba romana) caracteristice pentru istoria medievala a romanilor a fost rezultatul politicii statului politic bulgar crestinat sub Boris I (864), acestea incepand a prinde radacini in Biserica romaneasca in veacul al X-lea. Despre schimbarea limbii noastre liturgice si a ritului nostru bisericesc prin slavi, istoricii precum D. Onciul si V. Parvan au vazut "fatalul destin al istoriei". Intr-adevar, un nefericit caz de forta majora, care a intrerupt viata fireasca a Bisericii noastre strabune, ritul nostru propriu, cu randuiala serviciilor religioase in limba vorbita de poporul credincios, latina. Asadar, Dobrogea cu orasele sale litorale "nu au nimic care sa le lege de istoria bulgara, nici macar episcopatul de la Tomis, odinioara asa de infloritor, cu sefi ale caror nume apar in literatura latina a primelor secole ale Evului Mediu inceteaza de a avea o importanta si noua ierarhie creata prin actul de convertire al lui Boris nu atinge prin nici o relatiune consemnata in istorie vechea Scythie Minor" (Nicolae Iorga, op. cit, p. 25).Reinstaurarea in anul 971 a stapanirii bizantine asupra Dobrogei aduce o perioada relativa de liniste si siguranta (Ion Barnea, Stefan Stefanescu, Din istoria Dobrogei, vol. III: Bizantinii, romani si bulgarii la Dunarea de Jos, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1971, p. 75-76), ceea ce a favorizat dezvoltarea demografica si socio-economica a romanilor autohtoni. Procesul de formare a poporului roman era deja incheiat.Drept consecinta, spre sfarsitul secolului XI, in anul 1086, potrivit celor consemnate de Ana Comnena in Alexiada existau in Dobrogea trei formatiuni statale conduse de sefi locali, care iesisera de sub stapanirea Bizantului (Izvoarele istoriei Romaniei, vol. III: Scriitori bizantini, secolele XI-XIV, editori Alexandru Elian si Nicolae Serban Tanasoca, Bucuresti, 1975, p. 89). Este vorba despre Satza, Seslav si Tatos. Din aceeasi sursa aflam si despre existenta lui Pudila "fruntas al vlahilor", care in 1094 era o capetenie romaneasca din Dobrogea cum demonstreaza identitatea numelui acestuia cu denumirea Badila, numele unui deal din apropiere de Niculitel (Ion Barnea, Stefan Stefanescu, op. cit, p. 160-161). Vlahi, nu bulgariVlahi (romani), iar nu bulgari, erau si fratii Asan si Petru, creatori la sudul Dunarii, in posesiunile imperiale bizantine, ai "Imperiului Vlahilor, Bulgarilor si Grecilor", spre sfarsitul secolului XII, realitate politica influentand puternic situatia politica a Dobrogei, desi aceasta provincie nu a facut parte, se pare, niciodata din statul Asanestilor (Ion Barnea, Stefan Stefanescu, op. cit, p. 341) si a apartinut sefilor autohtoni, urmasilor lui Tatos si Seslav (Nicolae Iorga, Drepturi nationale si politice ale romanilor in Dobrogea, Editura Fundatiei Culturale Regele Mihai I, p. 27).Ulterior, lipsa legaturilor teritoriale directe cu Imperiul Bizantin a facut ca influenta acestuia in Dobrogea sa slabeasca. S-a ajuns astfel, mai intai la aparitia unei formatiuni statale autonome in jurul Cavarnei ("tara Cavarnei") nucleul statului dobrogean de sine statator care se creeaza pe la jumatatea secolului XIV si care ramane formal dependent de imperiul de la Constantinopol.De acest stat se leaga numele lui Dobrotici, unul dintre cei mai de seama conducatori ai sai si foarte probabil cel de la care a venit numele de Dobrogea. (Cronici turcesti privind tarile romane, extrase, vol. I: secolele XV-mijlocul secolului XVIII, editat de Mihai Guboglu si Mustafa Mehmet, Bucuresti, 1996, p. 110) Succesorul lui Dobrotici, Ivanco moare probabil prin anii 1388-1389 in lupta cu turcii otomani ajunsi la Dunare, episod istoric semnificativ pentru implicarea romanilor dobrogeni in apararea pamantului strabun, in ceea ce este indeobste cunoscuta in istoriografie drept "cruciada tarzie" antiotomana.In acel moment, nu intamplator, domnul Tarii Romanesti, Mircea cel Batran, lua in stapanire Dobrogea cu sprijinul populatiei locale romanesti. Din anul 1389, Mircea cel Batran enumera in titlul sau, printre celelalte posesiuni si Dobrogea (Podunavia). (Documenta Romaniae Historica, B. Tara Romaneasca, vol. I, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1966, p. 29).Se poate, astfel, sustine, faptul ca, in pofida unor conditii istorice vitrege, continuitatea romanilor in Dobrogea este de netagaduit si se inscrie in fenomenul general al persistentei poporului roman pe vechea sa vatra.