La ceas aniversar Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria" marchează 55 de ani
La ceas aniversar:Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria" marchează 55 de aniCu această ocazie, în perioada 24 - 30 noiembrie, elevii şi cadrele didactice vor organiza o serie de spectacole dedicate aniversării şcolii. Startul evenimentelor aniversare a fost dat pe 24 noiembrie, cu spectacolul omagial organizat de elevii secţiei de muzică şi de profesorii Catedrei de muzică. Astăzi, în Sala „Sergiu Celibidache", elevii, sub îndrumarea profesorilor de muzică, vor susţine un alt spectacol omagial, care va cuprinde lucrări de Paganini, Mozart, J.S. Bach, Haciaturian, Vivaldi, Beethoven. „Mâine, începând cu ora 13.00, Catedra de istorie organizează un spectacol dedicat Zilei Naţionale a României, iar ziua de 30 noiembrie va fi una specială, pentru că îl vom sărbători pe Sfântul Andrei, patronul instituţiei noastre", a declarat directorul Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria", Adrian Doxan. La ora 12.00, în Galeria colegiului va avea loc vernisajul expoziţiei unor cadre didactice care au profesat la Colegiul Naţional de Arte: Eugen Mărgărit, Mircea Vărzaru şi Nicolae Rădulescu. Printre invitaţi va fi şi Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa. La ora 16.00, în Sala „Sergiu Celibidache", va avea loc spectacolul festiv organizat cu prilejul a 55 de ani de la înfiinţarea colegiului. Programul va cuprinde un moment coregrafic şi momente muzicale susţinute de Corul liceului „Cantilena", sub îndrumarea prof. dr. Horaţiu Alexandrescu. La începutul acestui an şcolar, Corul „Cantilena" a obţinut premiul al III-lea la Concursul Naţional de Muzică Ecleziastică Corală „Lăudaţi pe Domnul!", la Bucureşti, Ediţia a IV-a. Vor mai evolua Orchestra Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria" şi elevi de la secţia de muzică, cei care au fost premiaţi la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale. De asemenea, se vor acorda diplome de excelenţă cadrelor didactice care au obţinut rezultate deosebite cu elevii la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp