La fel de vinovaţi (video)
La fel de vinovaţi (video)Administratorul cimitirului Central şi Primăria Constanţa sunt principalii vinovaţi pentru tragedia care s-a petrecut la sfârşitul lunii martie. Atunci un om a murit şi altul a fost rănit după ce mai multe bucăţi de beton s-au prăbuşit pe trotuar. Ancheta Inspectoratului de Stat în Construncţii a ajuns la final în acest caz, iar vinovaţii s-au ales cu amendă. Parchetul Constanţa a fost sesizat, iar celor două instituţii vor fi urmărite penal pentru ucidere din culpă. Comisia de anchetă a Inspectoratului de stat in constructie a stabilit ca vinovate de prabusirea gardului cimitirului central, uciderea unei persoane şi rănirea alteia, sunt în egală măsura, firma care administrează cimitirul dar şi primăria Constanţa.Administratorul se face vinovat pentru că a construit fără să respecte proiectul de construcţie iar primăria pentru că a recepţionat lucrarea fără obiecţii. În plus verificarea starii tehnice a gardului cimitirului central era responsabilitatea ambelor instituţii.
„În urma anchetei efectuate de Inspectoratul de Stat în Construcţii ocazionată de accidentul tehnic din data de 31 martie a.c., accident tehnic în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa iar o alta a fost vătămată, inspectorii ISC au întocmit 2 procese verbale de contravenţie. Unul îl vizează pe administratorul clădirii, S.C. Clares iar cel de al doile pe propriatrul acesteia, primăria Municipiului Constanţa, pentru că nu au întocmit şi completat cartea tehnică a imobilului şi nu au verificat starea tehnică în timp a construcţiei. Totodată a fost efectuată o sesizare către parchetul de pe lângă tribunalul Constanţa, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. În sarcina proprietarului, Primăria Constanţa, s-a reţinut infracţiunea de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, infracţiune prevăzută în articolul 178 din codul penal, mai exact uciderea ca urmare a nerespectării dispoziţiilor privitoare la neefectuarea unor activităţi şi aici ne referim la activităţiile de întreţinere, reparaţie şi consolidare a împrejmuirii". Pe numele societăţii comerciale care administreaza cimitirul central dar şi al primăriei ,a fost trimisă o sesizare către parchetul de pe lângă tribunalul Constanţa. În plus au fost întocmite procese verbale de contravenţie cu amendă de 5000 de lei pe numele ambelor instituţii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp