Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:14 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea Revoluţionarilor, schimbată în ultimele ore ale lui 2014 Răniţii fără invaliditate şi reţinuţii rămân fără indemnizaţii

ro

03 Jan, 2015 13:48 3611 Marime text
În Monitorul Oficial nr. 969 din 30 decembrie 2014 a apărut Ordonanţa de Urgenţă nr. 95/2014 prin care se modifică legea 341/2014. Ordonanţa a fost semnată de premierul Victor Ponta, ministrul finanţelor Darius Vâlcov şi ministra muncii Rovana Plumb.
Iată principalele schimbări:
- Titlul de luptător rănit se acordă celor răniţi “prin utilizarea armelor de foc sau a tehnicii de luptă de către forţele represive, prin loviri sau alte violenţe comise de reprezentanţii acestora”.
- Apare un nou titlu – “luptător cu rol determinant“. Revoluţionarii din locurile unde n-au fost morţi, răniţi sau reţinuţi vor rămîne cu titlul de luptători cu merite deosebite, dar fără indemnizaţiile de la art. 4 alin. 4 din legea 341/2004 la care vor avea dreptul doar cei “cu rol determinant”.
- este eliminat aliniatul conform căruia o parte din asociaţiile de revoluţionari puteau să primească sediu gratuit iar altă parte să-l cumpere la preţ de inventar, precum partidele politice.
- Se specifică faptul că nu pot beneficia de drepturi de “luptători cu merite deosebite” sau de “luptători cu rol determinant” cei care în decembrie 1989 au acţionat în calitate de angajaţi, în exercitarea sarcinilor de serviciu. Aşadar, nu vor avea drepturi militarii sau angajaţii televiziunii şi radioului, cu excepţia celor care au fost răniţi în acea perioadă.
- Nu pot beneficia de prevederile legii persoanele care au săvîrşit infracţiuni de drept comun în timpul revoluţiei, sau infracţiuni legate de drepturile prevăzute de legea revoluţionarilor sau de preschimbarea certificatelor de revoluţionar.

- Răniţii fără grad de invaliditate şi reţinuţii nu vor mai avea indemnizaţii.
- Luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite nu vor avea indemnizaţiile prevăzute la fostul art. 4 alin. 4, însă pot cere noul titlu de “luptător cu rol determinant” care le dă indemnizaţii exact cum era înainte – bineînţeles doar dacă se încadrează în normele mai stricte pentru acest titlu.
- Dispare condiţionarea de a avea cîştiguri mai mici decît salariul mediu pe economie pentru a primi indemnizaţia de revoluţionar, la foştii luptători remarcaţi care vor primi titlul de “luptător cu rol determinant”.
- Indemnizaţia părinţilor de eroi martiri creşte – coeficientul aplicat salariului mediu pe economie crescînd de la 0,5 la 1,1.
- Copiii eroilor martir nu aveau drept la indemnizaţie dacă au depăşit vîrsta de 18 ani sau 26 ani dacă continuă studiile.
- Pe lîngă colaboratorii securităţii şi cei care au acţionat “sub orice formă” împotriva revoluţiei, nu vor beneficia de prevederile legii nici cei care “au dezinformat sau au folosit mijloace de informare în masă în scop de diversiune” sau “au emis ordine şi dispoziţii în favoarea menţinerii structurilor fostului partid comunist şi pentru apărarea dictatorului”.
- Ca măsură pentru anul 2015 se menţin în plată indemnizaţiile la nivelul lunii decembrie 2014 şi se vor acorda şi indemnizaţii pentru luptătorii remarcaţi.


Sursa: mariusmioc.wordpress.com

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii