Legenda Insulei Şerpilor, refugiul sufletelor morţilor

Insula Şerpilor este situată la est de gurile Dunării, în Marea Neagră, în dreptul oraşului-port Sulina, la 44 kilometri de uscat. Cu o suprafață de doar 17 hectare, Insula Șerpilor nu prezintă o importanță mare din punct de vedere teritorial, în schimb, are impact din punct de vedere strategico-militar și economic.
 
În trecut, nu se poate spune că insula a avut vreo importanţă economică, ci reprezenta doar un masiv calcaros stâncos şi o bună bază de pescuit. Ulterior, a devenit un punct de atracţie, odată ce au fost descoperite câteva rezerve de petrol şi gaze naturale în subsolul platoului continental din jurul insulei. După 1948, când insula fusese ocupată de URSS, acolo s-a dezvoltat o bază militară, de control naval şi aerian, de apărare antiaeriană şi maritimă, care aparţine acum Ucrainei.
 
Insula Şerpilor a fost menţionată pentru prima oară în anul 777 î.Hr., iar în mitologia elenă, această fâşie de pământ era creaţia lui Neptun, zeul mărilor. Există legende greceşti şi romane cu privire la această insulă. Grecii au denumit insula „Leuke“, iar romanii, Insula Albă, datorită numeroaselor construcţii, care, în timp, au devenit ruine de marmură albă. Legendele Greciei antice povestesc că zeiţa Thetis s-a rugat de zeul Poseidon să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul său, pe nume Achile. Eroul aheilor, Achile, fusese omorât într-o luptă împotriva Troiei, iar rămăşiţele sale au fost puse de mama sa într-un sanctuar pe Insula Leuke. Conform unor relatări, edificiul antic avea un diametru foarte mare, de formă pătrată, iar în partea estică a sanctuarului se afla templul închinat lui Achile. Arhitectura templului este specifică epocii numite ciclopeană, asemănătoare celor din Thesalia şi Tracia, adică din ziduri ridicate din blocuri mari de piatră şi îmbinate fără ciment, calcarul din care au fost fasonate conferind construcţiei o culoare albă. Pe micuţa insulă, pe lângă sanctuarul lui Achile, s-au aflat mai multe edificii de cult în care au locuit preoţi. Se mai ştie că Insula Leuke a fost un loc de escală pentru navigatori. Din anul 1484, Insula Şerpilor a intrat sub stăpânire otomană, odată cu Chilia şi Cetatea Albă. În perioada Imperiului Otoman, insula a fost numită de către greci Fidonisi (în traducere, Insula Şerpilor).
 
O altă legendă spune că, în mitologia greacă, Insula Leuke era considerată un loc paradisiac şi de aceea o numeau şi Makaron (a fericiţilor), iar unii lingvişti au tradus „atlantis“ prin „fericire“. De aici şi asocierea dintre cele două. Ca o dovadă în plus, arheologii sovietici au descoperit numeroase ruine subacvatice atribuite atlanţilor. Au numit-o astfel deoarece aveau credinţa ca acolo era locul unde se refugiau sufletele morţilor. Din păcate, nu există vreo legendă completă despre Insula Şerpilor. Abia în secolul al XIX-lea au fost descoperite ruinele templului închinat lui Achile, precum şi alte vestigii.
 
Sursa: http://www.tomrad.ro/iserpi/