Legenda localităţilor Ciocârlia de Sus şi Ciocârlia de Jos şi a celor două tinere cu glas fermecător

Cândva, prin locurile unde astăzi se află satele Ciocârlia de Sus şi Ciocârlia de Jos, n-ar fi existat aşezări omeneşti, ci terenuri cu iarbă deasă şi fragedă, cum nu se mai găseau altele în tot ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră.

În aceste locuri, după cum spune legenda, veneau ciobanii, toamna, cu turmele lor de la munte, pentru iernat, şi se spune că tot aici se afla o ciobăniţă nespus de frumoasă căreia i se dusese vestea pentru vocea ei minunată. Cât era ziua de mare, ea îşi purta oile la păşunat. Când găsea un loc cu iarbă bună pentru mioarele sale, se aşeza la umbra unui salcâm bătrân, torcea şi cânta atât de frumos încât mai toate păsările cerului se apropiau să o asculte.

Într-una din zile, în timp ce se plimba pe câmp, un bei a auzit fermecătorul ei glas. El s-a îndreptat spre salcâm şi, văzând cât era de frumoasă fecioara, pe loc i-a căzut dragă şi a cerut-o de soţie. Atrasă de căldura vocii, dar şi de înfăţişarea voinicului, ciobăniţa a acceptat propunerea şi l-a urmat la palat, iar turma sa i-a dăruit-o unui bătrân nevoiaş de la curtea beiului.
Au trecut anii şi soţia i-a dăruit alesului ei două fete, care au moştenit frumuseţea de netăgăduit a părinţilor, dar mai ales glasul cristalin al mamei. De mici, fetele colindau câmpurile şi dumbrăvile, adunând flori şi imitând trilurile păsărilor.

Într-o seară, ele se aflau în verandă şi se întreceau în trilurile ciocârliei. Mai toţi supuşii beiului s-au apropiat şi, ascultându-le fermecaţi, au zis în cor: „Buyuk Bulbul“ şi „Kucuk Bulbul“, ceea ce înseamnă Ciocârlia Mare şi Ciocârlia Mică. Când le-a venit vremea de măritat, cea mare s-a căsătorit cu un fecior din sat, iar pe cea mică a furat-o un voinic turc dintr-un sat apropiat.

Mult timp, cele două sate unde trăiau fetele s-au numit Buyuk Bulbul şi Kucuk Bulbul, aşa cum le spuneau localnicii fetelor. Cu trecerea anilor, românii le-au numit, în graiul autohton, Ciocârlia de Sus şi Ciocârlia de Jos.

Sursa: „Dobrogea, sâmbure de legendă“ -  Gherghina Barbu, Dumitru Ciurea, Elena Juga.