Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:24 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Librete CEC, lipsa la inventar

ro

04 May, 2005 00:00 822 Marime text

Haos in institutiile bancare

# Aproximativ 50 de carnete de economii cu dobanda pe termen au fost declarate nule, fiind pierdute de sucursala CEC din Constanta * Georgeta Gherghina, directoarea institutiei declara ca nu se cunosc cu exactitate conditiile in care au disparut libretele * Nu exista nici o posibilitate de folosire a acestora, documentele neavand stanta CEC, dar nici nu pune nimeni mana in foc ca nu se pot falsifica, mai ales cu tehnica existenta acum pe piata * Haosul de la CEC este unul de neimaginat, pentru ca nici macar nu se cunosc imprejurarile in care au disparut acestea din institutie, dar nici cine le avea in gestiune

Casa de Economii si Consemnatiuni SA Bucuresti, Sucursala Constanta a anuntat in urma cu cateva zile pierderea a 46 de librete de economii cu dobanda pe termen, pe care le-a declarat nule. Potrivit celor declarate de Georgeta Gherghina, directorul sucursalei constantene, exista mai multe variante cu privire la conditiile in care au disparut libretele, necunoscandu-se exact momentul in care s-a petrecut evenimentul. Lipsa documentelor a fost sesizata la sfarsitul lunii aprilie, in urma unui inventar efectuat de angajatii de aici. Una dintre variante si cea mai probabila de altfel, ar fi ca libretele s-au pierdut atunci cand magazia institutiei a fost mutata intr-o alta cladire, actiune derulata la sfarsitul anului trecut. O alta varianta ar fi aceea ca, datorita neatentiei, libretele au fost casate, impreuna cu alte documente si netrecute in evidente de cei care aveau aceasta responsabilitate. Necunoscandu-se momentul in care s-a petrecut evenimentul, implicit nu se cunoaste nici persoana responsabila de pierderea libretelor. Georgeta Gherghina a precizat ca nu exista posibilitatea ca aceste librete de economii pierdute sa fie falsificate, documentele fiind in alb, fara a avea stanta Casei de Economii, neputand fi utilizate astfel in nici un mod.La nivelul judetului Constanta este pentru prima data cand se inregistreaza un astfel de incident, nefiind descoperit pana in prezent nici un astfel de libret falsificat. In tara au mai fost intalnite cateva incercari de falsificare a libretelor de economii, in sensul ca s-a incercat modificarea sumelor operate in carnetul de economii. Directoarea Casei de Economii sustine ca falsificarea unui libret de economii este o operatiune destul de dificila, dar nici nu pune nimeni mana in foc ca acestea ar putea fi falsificate, mai ales cu tehnica existenta acum pe piata. Gherghina mai spune ca tusul folosit pentru operarea in librete este unul special, folosit doar in sucursalele CEC, trecerea in paranteze a sumelor ingreunand procesul de falsificare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii