Locuintele ieftine din Mangalia se vor numi "Mihai Claudiu Tusac"
Locuintele ieftine din Mangalia se vor numi "Mihai Claudiu Tusac"Consilierii locali din Mangalia s-au intrunit, sambata, la Centrul Cultural Municipal "Euxin", la sedinta ordinara a lunii in curs. Sedinta bogata in proiecte de hotarari, dar si in contraziceri intre alesii locali. Acestia au retras de pe ordinea de zi proiectul privind aprobarea controlului de incheiere a exercitiului bugetar pentru anul 2007, intrucat primaria este verificata la ora actuala de un audit extern, iar hotararea va fi adoptata la finele acestei actiuni.
In informarea primarului, care a tinut sa "urecheze" inca o data "presa ostila", Claudiu Tusac a recunoscut totusi ca anul acesta s-a practicat, in Mangalia si in statiuni, un comert ambulant exacerbat: "Toata lumea insista pe mici chioscuri, pe tot felul de comerturi stradale, care dau un aspect de talcioc general, fapt pentru care am hotarat, impreuna cu consilierii, ca in septembrie sa invitam mass-media din toata tara la Mangalia, pentru ca promisiunile primariei si cele ale agentilor comerciali sa fie cat mai transparente", a declarat edilul Mangaliei. Acesta a subliniat ca va organiza astfel de intalniri cu mass-media nationala de cel putin doua ori pe an, fara insa sa precizeze daca aceasta "presa ostila" va avea onoarea sa fie invitata sau va fi marginalizata, ca de obicei. Primarul a declarat ca, personal, considera ca "festivalul Callatis l-a depasit si pe Cerbul de Aur" si a anuntat ca, de anul viitor, acesta va fi organizat ca un concurs cu premii, in fiecare statiune, incepand cu 1 iulie. Singurul care a declarat ca este total impotriva manifestarii de la malul marii a fost liderul PC Constanta, Ion Minca, a carui parere negativa despre "Callatis" a fost exprimata si in legislatura trecuta. "Ce beneficii a adus acest festival Mangaliei si cum a ajutat, de exemplu, "Diaspora" imaginii orasului?", a intrebat consilierul PC. La randul sau, viceprimarul Viorel Oleniuc a cerut ca bugetul festivalului sa fie prezentat consilierilor in mod detaliat.Mortii din Mangalia, pe timpul verii, numai "motorizati"
Claudiu Tusac a mai spus, in cadrul sedintei, ca departamentul Disciplina in Constructii a descoperit o serie de constructii ilegale in municipiu si ca, desi risca sa organizeze "actiuni nepopulare", va trece la demolarea acestora. Tot in Mangalia va avea loc continuarea reabilitarii centralelor si retelelor termice, proiect inceput, in urma cu cativa ani, de Rominterm, in acest scop primaria alocand patru miliarde de lei vechi, iar Guvernul Romaniei, sase miliarde de lei vechi. O alta "noutate" anuntata de Claudiu Tusac a fost cea a angajarilor din primarie. Acest proiect este, se pare, fie de minima importanta, fie "ultrasecret" pentru conducerea primariei, care nici nu l-a mediatizat in presa si nici nu l-a postat pe site-ul oficial al Mangaliei, ci l-a "uitat" intr-un coltisor stingher al holului Consiliului Local. Firesc, mult comentat a fost deja celebrul articol introdus in Regulamentul functionarii cimitirelor, care prevede ca "se interzice deplasarea cortegiilor funerare pe jos, in cadrul ritualurilor de inmormantare, prin municipiul Mangalia si prin statiuni, pe perioada 1 mai -15 septembrie". "Nicio alta localitate din Romania nu a ajuns sa apara intr-un jurnal de talie mondiala, cum este "Le Monde", sub titlul "Orasul care isi ascunde mortii pentru a atrage turistii". Daca doreati decongestionarea traficului, puteam lua masuri precum constructia de parcari sau eliberarea celor pline de balciuri, precum cel de la "President", dar nu sa atentati la cutuma locuitorilor orasului, la dreptul de a-si conduce decedatul pe ultimul drum. Preotul cum va merge, pe jos sau tot cu masina?", a declarat consilierul PDL, Paul Foleanu.Consilierii PSD, PD si PC vor verifica dosarele de locuinte ieftine
Proiectul locuintelor ieftine pentru tineri, care, dupa modelul edilului Constantei, Radu Mazare, va fi copiat si la Mangalia, sub "patent" Mihai Claudiu Tusac, a starnit, se pare, polemici vii, mai intai in comisia Protectie Sociala si Sanatate. Atat Viorel Oleniuc, cat si Paul Foleanu s-au opus acestui proiect. Viorel Oleniuc a declarat: "In cadrul comisiei nu ne-a fost prezentat acest material. Ne-a venit doar un material scurt si, necunoscand despre ce este vorba in acest material, eu am votat impotriva". Paul Foleanu a subliniat ca proiecte de constructii de locuinte au existat in toate platformele partidelor politice, in campania electorala si, de aceea, ar trebui ca programul votat sambata sa poarte, simplu, numele "Mangalia". "Claudiu Tusac poate fi acuzat de plagiat sau, mai mult, sa fie cercetat de DNA, ca in cazul lui Radu Mazare", a spus Paul Foleanu. Comparatia dusa la extrem cu Radu Mazare se pare ca il incanta pe Claudiu Tusac, care a declarat ca isi asuma riscul de a fi cercetat de DNA, la fel ca "modelul" sau. Din comisia de analiza a solicitarilor tinerilor in vederea obtinerii de locuinte ieftine vor face parte sapte membri - toti consilierii PSD si cate unul PC si FD. Comisia care va conduce tragerea la sorti a numelor celor care vor beneficia de aceste locuinte va fi formata din primarul Tusac, presedintele CJC, Nicusor Constantinescu, un reprezentant al partidelor politice din Consiliul Local, comandantul Politiei Municipiului Mangalia si cate un reprezentant din partea Protoeriei Mangalia, Administratiei Financiare si a Loteriei Romane.Scris de: {autor}M.D.M.{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp