Mai multe locuri la Bursa Generala a Locurilor de Munca
Mai multe locuri la Bursa Generala a Locurilor de Munca
01 Apr, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
899
Marime text
Continua actiunea de inregistrare a ofertelor de locuri de munca * Pana pe 10 aprilie se spera ca acest numar sa creasca si mai mult * In momentul de fata, se pare ca oferta de munca este variata, mai ales pentru cei cu studii medii * Bursa se va tine in toate agentiile locale din judet
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Constanta se afla, in momentul de fata, in plina pregatire a Bursei Generale a Locurilor de Munca. Programata a se desfasura in ziua de 11 aprilie, ea se doreste a fi un succes mult mai mare decat cea de anul trecut. De altfel, toate circumstantele conduc la ideea ca acest lucru se va implini, iar daca s-ar face o raportare la faptul ca pentru Bursa Locurilor de Munca pentru Femei numarul de posturi disponibile a fost dublu fata de anul trecut, se considera ca aceasta s-ar putea realiza si in cazul Bursei generale. Pana in momentul de fata, au fost contactati 131 de agenti economici, dintre care si-au confirmat participarea la bursa un numar de 32 care au oferit 159 de locuri de munca. "Pana in momentul de fata, avem un numar mult mai mare de agenti economici care si-au anuntat participarea, iar numarul locurilor de munca oferite este deja egal cu al celor inregistrate anul trecut", ne-a declarat Mariana Serbanescu, purtatorul de cuvant al institutiei, care si-a manifestat totodata siguranta ca pana pe 10 aprilie, ultima data la care se pot inscrie agentii economici, inca mai este timp ca acest numar sa creasca. "Din experienta, s-a constatat de altfel ca cei mai multi agenti economici se inscriu in ultima zi", a adaugat aceasta. Pana in prezent, se pare ca oferta de munca este variata, cele mai multe posturi fiind insa pentru absolventii de studii medii, mai ales pentru cei specializati in domenii tehnice. Se asteapta in continuare ca agentii dornici sa participe la aceasta actiune sa isi prezinte oferta. "Bursa Generala a Locurilor de Munca se va desfasura concomitent in toate agentiile locale, respectiv Constanta, Cernavoda, Medgidia, Navodari si Harsova", a adaugat Mariana Serbanescu. Pe langa aceasta, in 2003 vor mai fi organizate inca trei burse ale locurilor de munca. Pentru 9 mai a fost planificata o bursa special destinata persoanelor de etnie rroma, dupa care vor urma bursa pentru persoanele cu handicap, planificata a se desfasura in ziua de 6 iunie, si bursa locurilor de munca pentru absolventi, din 26 septembrie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii