Manastirea de langa Cobadin isi serbeaza hramul
Manastirea de langa Cobadin isi serbeaza hramulAşezământul monahal funcţionează din luna mai 2006, sub păstorirea maicii stareţe Ambrozia Voicu, şi a fost ridicată la iniţiativa preotului paroh al Bisericii Sfânta Maria, Neculai Voicu. Ideea de a înălţa mănăstirea i-a venit feţei bisericeşti din dorinţa de a fi mai aproape de sora sa, care, de asemenea, şi-a dedicat viaţa lumii bisericeşti. „Având o soră stareţă în Arhiepiscopia Buzăului şi a Vrancei, la Mănăstirea Trotuşani, am dorit să o apropii de tărâmuri dobrogene. Înalt Preasfinţia sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a binecuvântat acest proiect şi a demarat acţiunile de obţinere a acordurilor pentru autorizaţia de construcţie", a explicat pr. Voicu, cel care a sprijinit atât moral, cât şi financiar ridicarea mănăstirii. Aşezământul nu este încă finalizat, dar lucrările continuă datorită donaţiilor venite atât de la enoriaşi, cât şi de la familia parohului. La evenimentul care are loc în această dimineaţă, Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia sfânta Liturghie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp