Marian Sarbu "Anchetarea Bac-ului incalca democratia"
Marian Sarbu: "Anchetarea Bac-ului incalca democratia"
16 Jul, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1761
Marime text
Inspectorul scolar general Marian Sarbu a participat, joia trecuta, la Ramnicu Valcea, la intalnirea ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, cu sefii inspectoratelor judetene.
Temele discutiilor au fost rezultatele bacalaureatului si soarta celor doua controversate examene nationale. Daca capacitatea este propusa spre eliminare de ministrul Adomnitei, bacalaureatul ar putea sa se desfasoare in viitor pe categorii de subiecte. Initiativa a venit din partea Inspectoratului Scolar Judetean Constanta si a fost primita cu interes de reprezentantii inspectoratelor din toata tara. Sarbu alege tacerea Diferentele extreme in privinta rezultatelor au ridicat semne de intrebare pentru responsabilii Ministerului Educatiei, care au decis reevaluarea lucrarilor candidatilor la Bacalaureat, prin sondaj. "Am cerut sa se compare, prin sondaj, rezultatele slabe ale unor elevi si cataloagele scolare pentru a vedea notele din timpul anului la materiile de bacalaureat", a declarat Svetlana Preoteasa, secretar de stat pentru invatamant preuniversitar din MECT. La unison, unii inspectori generali s-au autosesizat si au demarat anchete interne. In Capitala, inspectorul general Cristian Alexandrescu a apelat la politie si Parchet pentru a vedea daca elevii Liceului Dimitrie Gusti au copiat cuvant cu cuvant dupa o culegere cu rezolvari sau au invatat pe de rost toate variantele posibile. In teritoriu, desi suspiciunea de frauda planeaza asupra examenului de bacalaureat, responsabilii Educatiei au ales tacerea si astepta ca furtuna declansata de minister sa treaca. Pe de alta parte, inspectorul general Sarbu este de parere ca nu ar trebui sa bata la ochi rezultatele Constantei, pentru ca diferentele intre procentele din alte judete nu sunt foarte mari. "Ce imi este 80% fata de 90%", a explicat Marian Sarbu, convins ca e greu de precizat unde sunt situatiile dubioase. Mai mult decat atat, nici sanctiunile cerute de reprezentantii MECT profesorilor care au gresit notarea tezelor nu se vor aplica, chiar daca Preoteasa, in urma cu cateva zile, a precizat: "Notele elevilor vor ramane neschimbate, dar daca se constata diferente mai mari de un punct, profesorii corectori vor fi sanctionati". Potrivit lui Anton Pantelimon, vicepresedintele comisiei de la Bac, evaluarile sunt subiective, asa ca cei vinovati nu vor fi sanctionati. In Constanta, dupa contestatii, 13 lucrari au avut notele modificate cu peste 1,5 puncte. Bacul, in functie de pregatire In ceea ce priveste autosesizarea ISJ, Marian Sarbu nu este inca decis. "Trebuie sa discut si cu colegii mei daca este necesara o ancheta. Stiu ca exista sesizari ale unor profesori vizavi de lucrari cu continut identic, insa nu stiu daca astfel nu se incalca norme ale democratiei". In plus, acesta a mai spus ca, in acest moment, este foarte greu sa iei o asemenea decizie. "Daca se dorea eliminarea suspiciunilor, trebuia sa se faca ceva in timpul desfasurarii probelor de examen", sustine Sarbu. Avand in vedere ipoteza fraudelor de la bacalaureat, seful Educatiei constantene a propus ca examenul maturitatii sa fie organizat pe grade de dificultate. "Categoria cea mai puternica sa fie A si sa contina subiecte cu un pronuntat grad de dificultate. Clasa sa fie urmata de B, categoria medie, si C - corespunzatoare celor care vor sa se integreze in functie de specializare in campul muncii", a precizat inspectorul scolar general din Constanta. El considera ca, odata implementat bacalaureatul pe categorii vor fi indepartate situatii descurajante pentru tinerii care se trezesc ca un elev mai slab ca ei primeste aceeasi nota sau chiar mai mare. "Tinerii care se vor supune sistemului al treilea vor avea cerinte minime de absolvire si, cu putin efort, vor trece foarte usor testarea. Fiecare elev va putea sa-si aleaga singur categoria pentru care se simte pregatit", a adaugat Marian Sarbu.Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii