Mariana Gaju implementeaza colectarea selectiva a deseurilor
Mariana Gaju implementeaza colectarea selectiva a deseurilor
Cumpăna va avea în
curând un sistem complet de gestionare a deşeurilor
Potrivit primarului Mariana Gâju, implementarea proiectului cu finanţare europeană, intitulat „Colectare selectivă şi construcţia unei staţii de sortare în comuna Cumpăna", vine la fix, în condiţiile în care guvernanţii au dispus închiderea gropilor de gunoi neconforme standardelor europene din luna iulie a acestui an. „Concomitent cu demararea acestei achiziţii ne luptăm şi cu închiderea gropii de gunoi. Este o muncă titanică să-i înveţi pe unii oameni să depoziteze gunoiul unde trebuie. Până pe 17 iulie, noi nu mai avem dreptul să depozităm gunoiul la groapa existentă în apropierea localităţii", a afirmat primarul Mariana Gâju. Cei care nu vor fi receptivi şi vor continua, pe viitor, să arunce gunoiul la întâmplare vor risca amenzi.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale din Cumpăna, până la operaţionalizarea sistemului de colectare selectivă, gunoiul din localitate va fi depozitat la groapa ecologică de la Costineşti.
Concret, investiţia constă în construirea unui număr de 37 de puncte de colectare selectivă în localitate, achiziţionarea a 163 de containere de 1,1 metri cubi şi a 37 de containere de 0,66 metri cubi. Containerele vor fi destinate, separat, fiecărui tip de deşeu: sticlă, plastic/metal, hârtie/carton, lemn/textile, deşeuri nereciclabile. Proiectul prevede şi achiziţionarea a două autocompactoare cu capacitatea de 12 metri cubi, respectiv 18 metri cubi. De asemenea, este prevăzută construirea şi operaţionalizarea unei staţii de sortare de capacitate mică.
Valoarea totală a
proiectului este de 916.138,43 euro.
Părerea
locuitorilor contează
În momentul de faţă, la Cumpăna se desfăşoară campania de informare şi de conştientizare a importanţei colectării selective a deşeurilor de către locuitorii comunei. Firma care se ocupă de promovarea proiectului a demarat un sondaj de opinie la nivel local, ocazie cu care se face atât informarea populaţiei cu privire la necesitatea implementării unui astfel de proiect, cât şi chestionarea locuitorilor referitor la colectarea selectivă. Sandor Korosfoy, expert de mediu, a declarat că un nou sondaj va fi demarat peste un an, tocmai pentru a se face o evaluare a rezultatelor programului.
Potrivit reprezentanţilor primăriei, în jur de 10 mai, va avea loc achiziţia utilajelor prevăzute în program.
Pe 23 aprilie se va desfăşura licitaţia deschisă pentru proiectarea şi execuţia staţiei de sortare, care va fi amplasată pe Şoseaua Străjii. Până în momentul de faţă, au ridicat documentaţia de participare 14 societăţi. Următoarea etapă a proiectului este finalizarea documentaţiei pentru achiziţia utilajelor - a autogunoierelor. Potrivit expertului de mediu, colectarea selectivă permite recuperarea fondurilor investite în implementarea acestui sistem, întrucât se vor câştiga bani din materialele reciclate. Şi copiii din Cumpăna au fost implicaţi în campania de conştientizare a importanţei proiectului, primarul Mariana Gâju declarând că sunt cei mai buni ambasadori. Aproximativ 200 de elevi ai Şcolii generale Cumpăna au participat la o activitate de informare interactivă, la căminul cultural, unde au vizionat filme şi animaţii referitoare la importanţa protejării mediului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp