Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:04 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medicii care nu vor efectua controlul periodic vor fi sanctionati

ro

22 Jan, 2004 00:00 786 Marime text

Potrivit actelor normative in vigoare, asiguratii in varsta de peste 30 de ani au dreptul la un control medical in fiecare an * Acesta este efectuat gratuit de catre medicul de familie pe lista caruia se afla inscris asiguratul * Cu toate ca serviciul este gratuit, medicii primesc decontarea sa de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate prin plata per capita

Controlul medical periodic este un drept al asiguratilor, consfintit de Legea asigurarilor sociale de sanatate si de Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate in asistenta medicala primara. Potrivit actelor normative mentionate, asiguratii in varsta de peste 30 de ani au dreptul la un control medical in fiecare an. "Acest serviciu medical este gratuit, fiind suportat de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate si achitat, tot de catre noi, medicului de familie prin plata per capita", a declarat doctorul Victorian Pastila, directorul general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta. Acesta a mai precizat faptul ca asiguratii pot beneficia de acest drept pe baza unei planificari trimestriale afisate la cabinetul medicului de familie pe listele caruia s-au inscris. Refuzul medicului de familie de a efectua aceste controale medicale, in proportie de peste 20% pe trimestru, atrage dupa sine diminuarea cu 10% a veniturilor aferente platii per capita pentru trimestrul respectiv. "Controlul medical periodic este o masura de preventie esentiala, avand doua efecte: unul fiind de depistare precoce a bolilor care au consecinte majore in morbiditate si mortalitate, iar cel de-al doilea, de a preveni imbolnavirile, fapt ce determina implicit costuri scazute de diagnostic si tratament", a mai precizat directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta, doctor Victorian Pastila. De aceea, controlul medical periodic este un drept, dar, in egala masura, si o obligatie a asiguratilor, pe care acestia nu trebuie sa o neglijeze.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii