Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:05 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medicii din Medgidia si Harsova isi vor pacientii inapoi

ro

23 Jan, 2009 02:14 1086 Marime text
medic_de_familie.jpgPare să fi devenit o modă printre medicii de familie să-şi fure pacienţii unii altora. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa a trebuit să găsească o soluţie pentru a le înfrâna apucăturile, nu tocmai deontologice, ale mai multor cadre medicale.

„Sunt pacienţi care se regăsesc de pe o zi pe alta pe listele altor medici. În acest sens, am elaborat un formular care a mai fost folosit de Casă în urmă cu câţiva ani prin care se poate dovedi că se respectă procedura de mişcare a neasiguraţilor sau a asiguraţilor de la un medic la altul", a declarat Liviu Mocanu, preşedinte-director executiv al instituţiei în cauză. Conducerea CJAS a primit o solicitare din partea unui medic de familie din Medgidia şi alte şase din partea mai multor cadre medicale din Hârşova. Acuzaţi nu sunt doar cei care oferă asistenţă primară ci şi medicii specialişti. „Din câte am înţeles, sunt medici specialişti care le pun la dispoziţie codurile numerice personale pacienţilor. Pentru a avea pe listă un asigurat sau neasigurat, medicul trebuie să aibă CNP-ul acestuia. Şi poate să-l afle inclusiv de la un medic specialist care l-a consultat pe bolnav", a mai precizat Mocanu. Potrivit acestuia, este vorba de medici de familie nou veniţi în sistem, adică de maxim un an, care, pentru a avea pe listă o mie de oameni cum este prevăzut în contractul cadru, au găsit o modalitate ilegală de a face dovada că au numărul cerut de oameni înscrişi pe listele lor. „Nu spune nimeni că nu eşti liber să te duci la ce medic vrei, dar să plece trei sute într-o lună? Deja, de la 50 de pacienţi mişcaţi de la un medic la altul într-o lună îţi pui semne de întrebare", a declarat Mocanu.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii