Medicii se tem de mediile rurale
Medicii se tem de mediile ruraleNumarul stomatologilor care lucreaza la tara este foarte mic
Cu toate acestea, modul in care se prezinta cabinetele este satisfacator * Orice medic stomatolog, pe langa activitatea liberala, are si o activitate profilactica * In mediul rural profeseaza 22 de medici stomatologi * Dat fiind faptul ca nu beneficiaza de anumite facilitati, medicii constanteni se feresc de munca in mediile rurale * O mare parte dintre comune duc lipsa unui medic stomatolog, satenii neavand alta alternativa decat sa strabata zeci de kilometri spre orase
Sistemul sanitar stomatologic din mediul rural este intr-o stare extrem de critica. Serviciile stomatologice din mediul rural apartinand judetului Constanta sunt asigurate doar intr-o proportie de circa 33%. O mare parte dintre comune duc lipsa unui medic stomatolog, satenii neavand alta alternativa decat sa strabata zeci de kilometri spre orase, pentru a beneficia de acest tip de serviciu medical. Orice medic stomatolog, pe langa activitatea liberala, are si o activitate profilactica, ce trebuie sustinuta de catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta, cu scopul de a evita aparitia unor complicatii destul de grave, mai ales pentru copii. Pe langa problema privind profilaxia stomatologica la copii, se impune si crearea unei retele de rezolvare a problemelor stomatologice acute, dar si a unor servicii de urgenta in comunele mai mari. Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta are, pana in prezent, un numar de 353 de contracte incheiate cu aproximativ 369 de medici de familie din judet. Dintre acestia, 244 profeseaza in mediul urban, iar 109 in mediul rural. Seful serviciului contracte din cadrul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta, Sorina Soescu, a mentionat faptul ca 188 de contracte au fost incheiate cu un numar de 205 de medici stomatologi. In mediul rural profeseaza, la ora actuala, 22 de medici stomatologi. Conform declaratiilor Sorinei Soescu, doar trei dintre acestia beneficiaza de spor de zona izolata, dat fiind faptul ca "in judetul Constanta nu exista zone rurale aflate in situatii limita". Sporul de zona este cuprins intre 20 si 40%. Cat despre modul in care se desfasoara actul medical in zonele rurale, seful serviciului contracte din cadrul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta a afirmat faptul ca fiecare medic s-a dovedit a fi un bun gospodar. "Ultimele controale efectuate de reprezentantii serviciilor noastre au evidentiat faptul ca serviciile medicale in mediile rurale se desfasoara in conditii optime", a declarat Sorina Soescu. Exista si anumite cabinete medicale care au ramas nevaruite, precum si medici care se confrunta cu diverse dificultati, cum ar fi lipsa fondurilor sau a aparaturii de inalta tehnologie, insa Sorina Soescu a mentionat ca sunt cazuri foarte putine. Dat fiind faptul ca nu beneficiaza de anumite facilitati, medicii constanteni se feresc de munca in mediile rurale.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp