Micul fotbalist de pe strada

Un copil de 13 ani isi duce viata in scarile blocurilor din Constanta

Copilul nu se deosebeste cu nimic de orice alt baiat lasat de parintii sai la joaca in fata blocului * Gabriel Marius Schintee s-a nascut in orasul Basarabi * Parintii lui si-au vandut casa in schimbul unei damigene cu vin * De doi ani el traieste pe strada * Ceea ce isi doreste cel mai mult in viata este sa joace fotbal * Contrar a ceea ce ar putea gandi cineva in legatura cu viata acestui copil, trebuie spus ca micutul nu a ajuns nici hot de buzunare si nici aurolac

Tot mai multi copii ajung sa cada victime propriilor parinti si de multe ori prin "victima" nu trebuie sa se inteleaga neaparat ca acestia sunt maltratati. De cele mai multe ori, parintii reusesc sa distruga viitorul unui copil, care poate fi dotat intr-un anumit domeniu sau care ar fi putut sa isi aleaga un drum normal in viata. Astfel de copii prefera uneori sa fuga de acasa decat sa continue sa indure cosmarul de care au parte in asa-zisul "camin". In asemenea situatii, un copil poate fi iremediabil pierdut, mediul in care ajunge sa traiasca spunandu-si cu prisosinta cuvantul. Exista insa si exceptii care nu fac decat sa confirme regula.Acesta este si cazul unui baiat in varsta de numai 13 ani, care de doi ani traieste singur pe strazile Constantei. La o prima vedere, copilul nu se deosebeste cu nimic de orice alt baiat lasat de parintii sai la joaca in fata blocului, este curatel si vorbeste frumos. Gabriel Marius Schintee s-a nascut in orasul Basarabi si, pana in urma cu doi, ani a locuit impreuna cu mama lui, cu concubinul acesteia si cu ceilalti trei frati intr-o casa din localitate. Copilul povesteste cursiv si detasat ceea ce multora li s-ar putea parea un adevarat cosmar: "Parintii mei nu faceau altceva decat sa bea. Acum doi ani, au vandut casa pe 50 de kile de vin si de atunci am ajuns pe strazi". Baiatul mai povesteste despre bataile pe care le incasa de la tatal sau vitreg cu furtunul de la masina de spalat. "Mi-a ramas un semn pe spate si mai am unul si pe picior". Intr-adevar, pe genunchiul copilului se poate observa urma unei cicatrice mai vechi. De la el mai aflam despre faptul ca, din momentul in care au ramas fara casa si pana in prezent, a trait pe strazi. "Noaptea dormeam in scarile blocului si ziua mai primeam mancare de la prieteni". Ne-am aratat intrigati in legatura cu felul in care putea sa traiasca iarna. "Tot asa", a venit raspunsul simplu. "Stateam prin scarile blocului". Ai lui traiesc tot pe strazi, cu exceptia tatalui sau vitreg care locuieste, dupa cele spuse de copil, "la niste neamuri". Mama lui isi face veacul tot pe strazile din Constanta, iar copilul spune ca, din cand in cand, se mai intalneste cu ea. Ceilalti frati s-au imprastiat si ei care incotro, cel mai mare, in varsta de 26 de ani, fiind plecat in Moldova de un an.

Micul fotbalist

Pe mana baiatului se putea observa scris cu carioca "FC Farul", cu litere de tipar. La intrebarea noastra Gabriel a raspuns ca ceea ce isi doreste cel mai mult in viata este sa joace fotbal. "As vrea sa merg la Farul, dar acolo trebuie sa te duca cineva. La meciurile cu Farul am fost, si la Baia Mare. Unde nu se plateste, ma duc. Eu am jucat fotbal numai in curtea scolii si pe maidan, dar vreau sa joc la Farul". Baiatul a mai povestit ca odata a fost luat de politisti de pe strada si dus la un centru de plasament. "Nu mi-a placut acolo, ca ma tineau inchis. A venit mama si m-a luat si m-am intors pe strada". L-am intrebat daca ii place mai mult pe strada decat in casa, iar copilul a negat vehement: "Imi placea mai mult cand eram acasa, sa stiu ca am si eu o mama si un tata. Dar eu vreau sa joc fotbal. Gabriel a spus ca s-ar duce la un centru de plasament, dar numai daca ar putea sa aiba voie sa joace fotbal la Farul.

Totul este posibil

Elena Tudor, director al Directiei pentru Protectia Copilului Constanta, ne-a declarat ca, in situatia in care un copil dintr-un centru de plasament ar dovedi aptitudini deosebite intr-un anumit domeniu, s-ar incerca, in limita posibilitatilor, ca acesta sa fie ajutat. "In situatii de genul acesta incercam sa gasim o rezolvare. In principal, noi cautam sa ii sprijinim pe acesti copii, intrucat este pacat sa se piarda un talent. Bineinteles ca totul se face in limita fondurilor pe care le avem si de aceea o astfel de situatie trebuie analizata foarte bine. Insa, in ultima vreme, am mai intalnit si oameni de bine care sa vina in ajutorul nostru prin donatii si acte de caritate". Contrar celor pe care le-ar putea gandi cineva in legatura cu viata lui Gabriel, trebuie spus ca micutul nu a ajuns nici hot de buzunare si nici aurolac. Este insa numai vina parintilor care nu au stiut sa creeze un mediu adecvat pentru cresterea si formarea acestui copil. Si nu se stie cat va mai dura pana cand mediul in care traieste nu isi va spune cuvantul, in afara cazului in care nu se vor lua masuri urgente pentru remedierea situatiei acestui baiat. Cei care sunt dispusi sa il ajute in vreun fel pe acest copil pot suna la telefonul redactiei noastre: 0241/611.906.