Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:03 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mort dupa ce a fost plimbat peste tot, si fara rost

ro

11 Oct, 2003 00:00 6760 Marime text

Acuze grave la adresa medicului Suta

Un barbat a decedat in fata dispensarului TBC din Tomis III dupa ce fusese trimis cu un taxi la analize * Hotararea a fost luata din lene sau lipsa de profesionalism a unui cadru medical mediu * Seful clinicii Medicala III, doctor Maria Suta, da vina pe asistenta care a chemat salvarea, spunand ca aceasta va fi sanctionata atat de catre conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, cat si de cea a clinicii Medicala III * Un alt barbat din Eforie Nord era sa moara # Acesta a fost plimbat de la un medic la altul, i s-au administrat tot felul de medicamente si i s-au pus diagnostice peste diagnostice * De toate acestea, in ochii rudelor celor doi pacienti, se face vinovata doctorita Maria Suta, sefa clinicii Medicala III din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta

Termenul de mal-praxis nu a fost intalnit pana acum in domeniul medical constantean si nici nu va fi intalnit de acum incolo. El a fost practic eradicat, fiind mentionat, din cand in cand, ca o boala rara, de import. Ceea ce va vom prezenta in acest material este de neconceput si, practic, pare incredibil ca faptele petrecute apartin unor cadre medicale care au depus un juramant, care au experienta vasta si care invata in continuare, menirea lor fiind salvarea vietilor omenesti. Nu dorim sa tragem concluzii si nici sa aducem acuzatii gratuite, insa este de neconceput ca o persoana in stare foarte grava sa fie trimisa cu taxiul pentru a i se efectua anumite analize, iar alta sa fie la un pas de moarte dupa ce a fost plimbata de la un medic la altul. Vrem doar sa prezentam doua cazuri reale, care ar putea sa ridice autoritatilor din sistemul sanitar intrebari serioase asupra profesionalismului unor colegi de breasla si care ar trebui sa determine adoptarea unor masuri pentru eliminarea unor eventuale astfel de... "incidente". Subliniem ca faptele s-au desfasurat intocmai relatarii noastre.Un barbat in varsta de 68 de ani, din localitatea constanteana Oltina, si-a gasit sfarsitul la un minut dupa ce a coborat dintr-un taxi in fata Spitalului TBC din Tomis III.Vasile Ciuciuleaca avea probleme de sanatate de mai bine de trei luni de zile. Acesta acuza dureri abdominale, lipsa poftei de mancare si scadere in greutate. Conform afirmatiilor medicului sef al clinicii Medicala III din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, doctor Maria Suta, barbatul a fost internat la unitatea sanitara din Baneasa, unde i s-au efectuat investigatiile medicale necesare. "Rezultatele analizelor i-au iesit perfect normale. Tinand cont de faptul ca sotia sa decedase de curand, toate simptomele acuzate de pacient au fost puse pe seama acestei suferinte", a explicat doctorul Suta. Tot aceasta a precizat faptul ca, in urma cu cinci zile, bolnavul "a fost transferat pe clinica noastra, cu o stare de sanatate precara, agravata, la care s-au adaugat scaune diareice si varsaturi". A fost dus apoi in ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta in vederea efectuarii altei serii de analize. Spre surprinderea medicului, si aceste analize au iesit foarte bune.

Daca nu-i alba, e neagra

"La radiologia pulmonara a reiesit ca are lichid in cavitatea peritoneala, ceea ce ne-a dus cu gandul la o ascita. Prima suspiciune a medicilor de aici a fost ciroza hepatita, diagnostic cu care a si fost transferat pe sectia noastra", a mai explicat medicul sef al clinicii Medicala III. Ciroza hepatica are doua cauze: fie se naste pe fondul consumului excesiv de alcool, fie pe fondul existentei infectiei virale. "Consumul de alcool nu a fost sustinut prin marker-ii biologici, fapt pentru care se punea problema unui altui motiv: tuberculoza peritoneala sau cancer digestiv cu metastaza peritoneala si ascita", explica aceeasi sursa. Date fiind toate aceste suspiciuni, medicul Suta a decis transportarea pacientului la dispensarul TBC din Tomis III pentru efectuarea unor analize in urma carora sa se stabileasca diagnosticul corect. "Era foarte grav bolnav, dar nu se punea problema decesului. L-am trimis la un examen pneumoftiziu, care se face doar la dispensarul TBC din Tomis III sau la Palazu", a declarat medicul sef.

Cu taxiul la analize

Medicul Maria Suta sustine ca "asistenta Violeta" a incercat sa ia legatura cu Serviciul Judetean de Ambulanta Constanta pentru a pune la dispozitie o salvare de transport, dar suna ocupat. "Nici nu a insistat prea mult. Cred ca a sunat de trei sau patru ori, sau poate nici atat", a mai spus medicul. Mai devreme, medicul Suta declarase ca pacientul se afla in stare grava, insa "la insistentele familiei si tinand cont de faptul ca starea pacientului nu era foarte grava", acesta a fost transportat la analize cu un taxi, asistat fiind de infirmiera Lucica Burghelea.

Mort in fata dispensarului

Dupa ce a coborat din taxi, barbatul s-a prabusit chiar in fata dispensarului TBC. Seful clinicii Medicala III a mentionat ca medicul coordonator al dispensarului, doctor Emanoil Vasilescu, a incercat sa-l resusciteze, in timp ce cadrele medicale au anuntat Ambulanta. Echipajul Antisoc a sosit in maxim trei minute si a inceput manevrele de resuscitare, care au durat 40 de minute. Din pacate, decesul lui Vasile Ciuciuleaca a fost iminent. Cum a fost posibil ca un medic sef de sectie sa permita trimiterea unui pacient in stare grava la analize cu taxiul? Cum a fost posibil ca acesta sa fie insotit de o infirmiera, nici macar de o asistenta?Rezultatele necropsiei, care ne-au parvenit in cursul zilei de ieri, arata faptul ca barbatul suferea de cancer gastric cu metastaza peritoneala. "Una dintre complicatiile afectiuni a fost tromboza venoasa profunda care a dus la embolie pulmonara si deces", a explicat medicul sef Maria Suta. Intrebata care ar fi situatia pacientului in momentul de fata, daca ar fi fost transportat de Ambulanta, in prezenta unui cadru medical abilitat, doctorita Suta a raspuns ca situatia ar fi fost aceeasi. Nepoata lui Vasile Ciuciuleaca, Nicoleta Sivriu, spune ca bunicul sau a fost plimbat de la un spital la altul si ca i-au fost puse tot felul de diagnostice incepand cu ciroza pana la pleurezie si insuficienta cardiaca. Cert este faptul ca transportarea bolnavului cu un taxi in loc de ambulanta nu are nici un fel de scuza. Aceasta greseala nu trebuie sa treaca neobservata chiar daca nimic nu mai poate schimba starea de fapt a lucrurilor.

Un caz deosebit

Ramanand in acest domeniu al medicinii si al modului in care se rezolva unele cazuri dificile, va prezentam declaratiile socante ale sotiei unui pacient tratat de la acelasi medic, seful clinicii Medicala III, Maria Suta: "Sotul meu, Sabin Cozac, are 60 de ani. In cursul zilei de 15 septembrie, a fost internat pe clinica Medicala III, in garda doctorului Savu, deoarece se simtea foarte rau. A fost diagnosticat cu ciroza hepatica, diabet zaharat de gradul II si apa la plamani. A fost preluat apoi de medicul internist Florica Deheleanu si transferat in salonul 27. I s-au facut analizele, dupa care a trebuit sa merg la farmacie pentru a-i cumpara medicamentele deoarece nu aveau absolut nimic in sectie. Cred ca, in total, am cheltuit in jur de 20 de milioane de lei pe tratament. Cu toate acestea, medicii mi-au reprosat faptul ca spitalul a cheltuit bani foarte multi cu acest caz, cu toate ca ei i-au facut doar un Eco, MRF si restul de analize", declara sotia pacientului, Elena Cozac, din Eforie Nord.

Cu toate ca este asigurat

Normal ar fi fost ca barbatul sa beneficieze in mod gratuit de tratament, nu sa fie nevoit sa cumpere absolut tot, deoarece este angajat ca sofer la SC Sinrom din Eforie Nord, deci este asigurat. Sotia sa povesteste ca, ulterior, pacientul a fost "incredintat" medicului Perian care, in raportul de garda, l-a chemat pe doctorul Toba, care l-a luat in grija. "Acesta i-a administrat insulina deoarece era diabetic. Seara, sotul meu s-a simtit din ce in mai rau. A facut doua caderi cu glicemia 44 si 18. Duminica, 5 octombrie, a facut infarct in garda doctorului Ancas. A fost coborat pe brate, de fapt tarat, deoarece abia se mai tinea pe picioare, si mutat in salonul 30, cu tensiunea 6 cu 4", a continuat femeia.

"Aprinde-i lumanarea!"

A doua zi, in dimineata de 6 octombrie, medicul sef al clinicii Medicala III, doctor Maria Suta, decide, conform declaratiilor Elenei Cozac, luarea pacientului acasa. "Mi-a spus sa-l duc acasa, cu masina personala, si sa-i aprind o lumanare pentru ca nu are ce sa-i mai faca. Am refuzat si i-am spus ca eu l-am adus pe picioare si tot asa vreau sa-l duc acasa. Sotul meu ajunsese in stadiul de a nu se putea da jos din pat. Am fost chemata in salon pentru a spune care este glicemia sa", spune Elena Cozac. Femeia afirma faptul ca medicul Suta i-a spus sa iasa afara si a jignit-o deoarece era suparata din cauza faptului ca femeia a insistat ca barbatul sau sa ramana in spital si sa se continue investigatiile medicale. "Iesi afara, nesimtito!", a tipat medicul sef. "Asistenta sectiei de Terapie Intensiva a fost certata de aceeasi doctorita Suta pentru ca l-a dus pe sotul meu inapoi in salon, spunand ca ocupa loc degeaba in sectie", a continuat Elena Cozac. Vazand ca femeia insista asupra sederii sotului sau in spital si dorind, probabil, sa-i confirme acesteia gravitatea starii lui de sanatate, medicul Maria Suta l-a chemat pe seful sectiei de Terapie Intensiva (ATI), Adrian Fono, numai ca acesta, cu permisiunea Elenei Cozac, l-a transferat pe Sabin pe sectia sa. "Doctorul Fono m-a rugat sa-i mai dau o sansa sotului meu, iar eu am acceptat. A fost dus in sala de operatii, i s-a pus un cateter si i s-au administrat medicamente pe care nu a fost nevoie sa le cumpar, deoarece existau in sectie. Sotul meu se simte vizibil mai bine, ba chiar a inceput sa si mearga", a conchis femeia. Medicul sef al clinicii Medicala III, doctor Maria Suta, a fost pusa la curent cu toata aceasta poveste. Raspunsul a fost unul cat se poate simplu: in cazul in care Elena Cozac nu are martori care sa-i confirme faptul ca aceasta a fost facuta "nesimtita" de catre medic si ca i s-ar fi spus ca nu are altceva de facut decat sa-i aprinda sotului ei o lumanare asteptand ca acesta sa moara, femeia va fi data in judecata. "Daca nu are martori ca i-am zis asa ceva, o dau in judecata", ne-a declarat doctorita Suta.

Raspunsuri evazive

Aceasta a mai precizat ca "domnul Cozac a polarizat atentia atat a medicilor de garda, a asistentelor, cat si atentia mea. A fost, intr-adevar, un caz extrem de dificil care a avut un rezultat fericit si, de ce sa nu recunosc, datorita sprijinului acordat de doctorul Fono". Medicul recunoaste ca, la un moment dat, se ajunsese la un impas deoarece "orice faceam, nu mergea bine. A fost o problema pentru medicul curant". Intrebarea care se ridica este: "Care a fost medicul curant?", deoarece pacientul a fost transferat de la un cadru medical la altul, jonglandu-se practic cu tot felul de tratamente si diagnostice. Cat despre cele aproximativ 20 de milioane de lei cheltuite de sotia pacientului pe medicamentele care ar fi trebuit sa se gaseasca in spital, seful clinicii Medicala III spune ca nu stie care este valoarea lor exacta, insa "o parte din medicamente au fost cumparate de sotie. Din cate imi aduc eu aminte, a cumparat doar arginina". Medicul Suta a incercat sa clarifice si declaratiile Elenei Cozac cu referire la sugerarea luarii pacientului acasa si asteptarea decesului acestuia. "Am spus ca ar fi oportun sa-l ia acasa pentru cateva zile, sa vedem cum se simte, sa-i facem o reevaluare peste 10-14 zile", a conchis doctorul Maria Suta, seful clinicii Medicala III din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Lasam concluziile care se desprind din prezentarea celor doua cazuri sa fie trase de catre persoanele abilitate. Vom acorda in continuare o mare atentie desfasurarii lucrurilor, mai ales in cazul barbatului care a decedat in fata dispensatului TBC din cartierul Tomis III si va vom tine la curent cu sanctiunile care vor urma (in cazul in care autoritatile in drept isi vor face datoria).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii