Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:54 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Muftiatul a organizat, in premiera, pelerinaj la Mecca

ro

17 Nov, 2009 22:26 3163 Marime text

cap_6.jpgAproximativ 30 de persoane au plecat la locurile sfinte din Arabia Saudită

Ieri au plecat spre locul naşterii profetului Mohamed, leagănul islamismului, pelerini atât din judeţul Constanţa, cât şi din Tulcea.

Pelerinajul, care durează 12 zile, conţine mai multe etape. În primul rând, va avea loc intrarea în starea de sacralitate, care se face prin abluţiune totală şi prin adoptarea unei ţinute corespunzătoare. Aceasta este formată, la bărbat, din două bucăţi de pânză albă fără cusături sau noduri, puse una în jurul taliei, cealaltă peste umăr, astfel încât să se acopere o parte din bust. În picioare, bărbaţii musulmani vor purta sandale. Femeile nu au o ţinută specială pentru acest eveniment, ci se îmbracă în cea tradiţională islamică. În acest fel, potrivit secretarului eparhial, Memiş Octai, orice deosebire de clasă socială este anulată.

Această intrare în starea de sacralitate se face înainte de a ajunge la Mecca şi ia sfârşit în ultima zi a pelerinajului.

mecca2.jpgDupă acest pas, urmează, în incinta moscheii de la Mecca, rotirea de şapte ori în jurul Ka'bei şi o rugăciune către maqam Ibrahim, „locul lui Abraham", cel care, în tradiţia islamică, a redat sanctuarului Ka'ba puritatea iniţială.

Pelerinii vor bea apoi apă de la izvorul Zamzam, cel despre care se spune, în religia islamică, că i-a salvat viaţa lui Ismail şi a mamei sale, alungaţi în deşert, şi vor parcurge de şapte ori distanţa de aproximativ 400 de metri dintre colinele Safa şi Marwah.

În a noua zi, pelerinii vor sta, de la prânz şi până la miezul nopţii, pe muntele Arafat, situat la 19 kilometri de Mecca, „într-o stare de meditaţie", potrivit lui Memiş Octai.

În ziua a zecea a pelerinajului, începe sărbătoarea Sacrificiului. Atunci, se va sacrifica un berbec sau o cămilă, în amintirea gestului lui Ibrahim, care a vrut să-şi sacrifice fiul pentru a-şi dovedi credinţa faţă de Allah.

„Ultimele zile de pelerinaj sunt petrecute la Mina, o localitate între Arafat şi Mecca, unde are loc «aruncarea cu pietre în Satana», adică aruncarea a şapte pietricele în direcţia a trei stânci ce-l simbolizează pe diavol", mai precizează Memiş Octai.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii