Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:17 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Multi angajati nu isi cunosc drepturile

ro

28 Jan, 2003 00:00 826 Marime text

Din aceasta luna trebuie facuta trecerea la noul salariu minim pe economie

In acest sens, este necesar un act aditional la contractele de munca

Incepand cu aceasta luna, salariul minim pe economie a devenit egal cu 2,5 milioane lei. Conform declaratiilor inspectorului sef in cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Constanta, Tiberiu Plesu, tuturor celor care au semnat anul trecut un contract de munca pe salariul minim de atunci, de 1.750.000 de lei, incepand cu ianuarie 2003 salariul le creste automat la noua valoare legala. Aceasta precizare a fost facuta intrucat foarte multi agenti economici incearca sa se sustraga acestei prevederi legale, justificandu-si gestul in fata angajatului prin faptul ca semnarea contractului s-a facut pe salariul minim pe economie de anul trecut. Totodata, multi angajati iau de buna ceea ce le spune patronul, astfel incat considera ca un contract de munca semnat pe o anumita suma va ramane in acelasi stadiu pana la desfacerea sa. In acest mod, angajatorii scot mai putini bani din buzunar si priveaza angajatul de un drept al sau. "Trebuie facut in mod obligatoriu un act aditional la contractul de munca prin care sa se faca trecerea la noul salariu", a adaugat inspectorul. In caz contrar, angajatorii sunt pasibili de a primi o amenda contraventionala cuprinsa intre 2 si 20 de milioane de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii