Naomi l-a convins pe Madalin Voicu fredonand „Un actor grabit"
Naomi l-a convins pe Madalin Voicu fredonand „Un actor grabit"După o serie de eşecuri, Florin Moldovan, alias Naomi, participă pentru al doilea an consecutiv la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia. Scandalurile sexuale în care a fost implicat travestitul nu i-au influenţat pe membrii juriului, care i-au apreciat lui Naomi doar calităţile vocale.
La fel ca în 2008, tânărul s-a înscris în competiţie la secţiunea Interpretare şi l-a convins pe Mădălin Voicu, preşedintele juriului, să-l accepte în festival. Preselecţiile le-a trecut fredonând „Salcia", compusă de Horia Moculescu, cu care a participat şi la festivalul anterior, şi piesa „Un actor grăbit", a Laurei Stoica. Naomi îşi împlineşte pentru a doua oară visul de a urca pe scena Festivalului de Muzică Uşoară, după ce timp de zece ani a participat la preselecţiile pentru acest concurs, dar juriul nu a considerat că are îndeajuns de mult talent pentru a merge mai departe. În 2006, travestitul a declanşat un scandal de amploare, după ce l-a acuzat pe Mădălin Voicu, preşedinte al juriului, că l-a discriminat şi nu l-a lăsat să intre în concurs doar pentru că are altă orientare sexuală. Spectatorii Festivalului de la Mamaia au putut-o urmări pentru prima oară pe Naomi pe scena acestui concurs de muzică uşoară, în vara lui 2008. Debutul în lumea muzicală a scos la iveală latura sensibilă a participantului, care, în timpul repetiţiilor din prima seară a evenimentului, a izbucnit în plâns.
Festivalul Mamaia 2009 va avea loc între 20 - 23 august, la Teatrul Soveja din Parcul Tăbăcăriei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- teo 12 Aug, 2009 13:41 o k daca e buna de ce va opuneti fratilor parerea mea e ca intradevar are voce de ce nu luati lucrurile asa cum sint si faceti diferente doar ptr ca ..... merita mai multa atentie din partea juriului sa asculte cu atentie si sa dea note pe merit nu pe nep[otisme ok